Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național, subliniind importanța acestui simbol în istoria și identitatea României moderne. El a evocat momentele cheie în care tricolorul a fost prezent și a adus un omagiu celor care l-au apărat cu sacrificiul suprem.
Potrivit declarației președintelui, Drapelul, alături de Stemă și Imn, a fost martorul tuturor etapelor majore ale formării statului român, de la câștigarea independenței până la integrarea în structuri internaționale precum NATO și Uniunea Europeană, transmite Agerpres.
„Aducem astăzi un omagiu celor care au apărat cu prețul vieții acest simbol: militarii căzuți în luptă, veteranii de război și cei care au acționat în teatrele de operații. Sacrificiile eroilor din Decembrie 1989 ne-au redat libertatea”, a transmis Nicușor Dan.
El a subliniat că forța unei națiuni se exprimă prin solidaritate și respect față de valorile democratice, iar Drapelul Național rămâne un simbol care unește românii din toate colțurile lumii.
„Arborarea Tricolorului ne încarcă mereu cu bucurie și emoție. La mulți ani Tricolorului nostru! La mulți ani, România!”, a încheiat președintele.