Tatăl lui Mario Berinde, gest copleșitor în memoria fiului său! Omagiul pe care i l-a adus după ce a fost eliberat din închisoare

Ți se face pielea găină! Gestul pe care l-a făcut tatăl lui Mario Berinde în memoria fiului lui.

România a fost zguduită, în ianuarie 2026, de moartea lui Mario Berinde, adolescentul din Timiș ucis de doi băieți de 15 și 13 ani, despre care anchetatorii spun că îi erau apropiați. La acel moment, tatăl său, Viorel Berinde, executa o pedeapsă cu închisoarea pentru furt și era implicat în alte dosare privind suspiciuni de trafic de stupefiante.

Acesta a fost învoit pentru a lua parte la funeraliile fiului său, desfășurate pe 24 ianuarie, după care s-a întors în penitenciar. Mai târziu, instanța a admis cererea de eliberare condiționată.

Acum, tatăl lui Mario a făcut un gest copleșitor în memoria fiului său. Acesta și-a tatuat chipul băiatului lui alături de un set de mănuși de box. Aminitirea permanentă pe piele a fost realizată în partea stângă a pieptului, la inimă, ca semn că acolo îl va purta pe fiul său toată viața, în suflet, cu durere nemărginită. Alături de postarea sa cu tatuajul a scris un mesaj simplu, dar emoționant: „Dumnezeu să te odihnească în pace, Mario!”.

Moartea lui Mario Berinde a șocat opinia publică, după ce anchetatorii au stabilit că adolescentul ar fi fost ucis de mai mulți prieteni, care ulterior i-ar fi ascuns trupul. Cazul a stârnit un val de emoție în întreaga țară.

Între timp, tatăl minorului a fost eliberat din penitenciar, după executarea unei pedepse într-un dosar mai vechi. Revenirea acasă a fost umbrită de tragedia familiei, primul loc în care a mers fiind mormântul fiului său.

Deși intenționa să își refacă viața în afara României după eliberare, tatăl lui Mario Berinde nu poate face acest pas în prezent. Mama sa susține că bărbatul se află în continuare sub urmărire penală, motiv pentru care îi este interzisă ieșirea din țară.