Sfârșit tragic pentru Bogdan și Veronica în Italia

Tragedie în comunitatea românească din nordul Italiei. Bogdan și Veronica au murit pe loc într-un accident cumplit din provincia Verona.

Bogdan Dobrică, de 42 de ani, român stabilit de mulți ani în Italia, și Veronica Mitrofan, în vârstă de 44 de ani, originară din Republica Moldova, au murit după ce scuterul pe care se aflau a fost lovit violent de o furgonetă.

Accidentul mortal s-a petrecut duminică seara în Cassone, în jurul orei 23:45, pe un un drum cunoscut pentru traficul intens și curbele periculoase. 

Bogdan și Veronica formau un cuplu de câțiva ani iar, potrivit apropiaților, erau logodiți și plănuiau să se căsătorească.

Apelul prin care se solicita intervenția echipelor de urgență a venit cu puțin timp înainte de miezul nopții de duminică, după ce o dubă și un scuter s-au ciocnit.

Cele două persoane care se aflau pe scuter au fost aruncate pe asfalt și au ajuns sub roțile mașinii, potrivit Larena.it.

Scuterul a fost complet distrus, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter de salvare, însă victimele erau deja decedate.

Duba era condusă de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Vicenza.

Potrivit sursei citate, Bogdan era rezident în Brenzone, Italia, de peste 20 de ani, iar partenera sa, Veronica, era din Republica Moldova și locuia în Malcesine.

Conform Brescia Today, tragedia s-a produs în apropiere de campingul Panorama, de lângă lacul di Garda.

„Speranțele celor doi logodnici au fost spulberate într-o clipă, pe un drum care domină unul dintre cele mai frumoase peisaje din țară, care a devenit brusc scena unui doliu cumplit ce a afectat două comunități- românească și moldovenească”, au scris jurnaliștii italieni. 

Se fac demersuri pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite, iar autoritățile locale și comunitatea românească din zonă încearcă să sprijine familiile îndurerate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *