Comuna Dângeni, județul Botoșani – satul unde munca a devenit opțională: „Mai bine la cârciumă decât la serviciu”
Într-un colț de România, în comuna Dângeni din județul Botoșani, viața pare să curgă într-un ritm diferit. Aici, lenea pare să fi devenit o normă socială, iar cârciuma – un loc de întâlnire mai popular decât orice loc de muncă. Aproximativ 3.000 de locuitori formează o comunitate în care tot mai mulți aleg să stea departe de muncă, preferând traiul din ajutoare sociale și pensiile bătrânilor.
Tineri apți de muncă, dar dependenți de ajutorul social
Primarul comunei, Cătălin Rotundu, trage semnale de alarmă: în ciuda numeroaselor încercări de a aduce locuri de muncă în localitate, refuzul constant al tinerilor de a se angaja devine o problemă socială reală. Din cei 800 de localnici care trăiesc exclusiv din ajutor social sau sprijinul părinților, majoritatea sunt tineri fără ocupație și fără planuri de viitor.
„Majoritatea celor fără loc de muncă sunt tineri. Nu continuă studiile, nu vor să muncească. Mulți se mulțumesc cu ajutoarele sociale și trăiesc până la 40 de ani pe spinarea părinților”, spune primarul.
Locuri de muncă refuzate pe bandă rulantă
În ciuda inițiativelor autorităților, locurile de muncă disponibile nu par să fie atractive pentru localnici. O firmă de confecții din Botoșani, GT Company, a oferit 60 de posturi, cu salariu, bonuri de masă, calificare la locul de muncă și transport asigurat. Rezultatul? Lipsă totală de interes.
O altă firmă din Sibiu, specializată în producția de uși și parchet, a dorit să deschidă un punct de lucru chiar în Dângeni. Deși aveau nevoie de doar 25 de muncitori, s-au prezentat la angajare doar 20 de persoane, în ciuda campaniei intense de promovare desfășurate de primar.
„Am ajuns să mă rog de ei să muncească. Este incredibil. M-am făcut de râs. Nici cu anunțuri în sat, nici cu postări pe Facebook nu am reușit să-i conving. Nu mai pot susține traiul doar din ajutoare sociale”, a declarat edilul.
„Vreau salariu mare, altfel nu mă interesează”
Un alt obstacol invocat frecvent de localnici este nivelul salariilor. Pentru unii, cerințele depășesc cu mult oferta pieței muncii din zonă. „Eu vreau minimum 2.000 de lei. Aici sunt prost plătite locurile de muncă. Am fost în Oradea, știu cum e munca adevărată. Eu am școala vieții”, spune cu nonșalanță un localnic, Marius Atudoroaie.
Ajutorul social, suficient pentru un trai modest
Pentru alții, ajutorul social și alocațiile copiilor reprezintă o soluție de trai suficientă, fără dorința de schimbare sau efort suplimentar.
„Dacă muncesc cu ziua, pierd ajutorul social. E bine și așa. Primesc 400 de lei și, cu alocațiile copiilor, ne descurcăm. Nu mă tentează altceva”, spune Dănuț Boghian, un bărbat de 45 de ani care trăiește din sprijinul statului.
Un sat prins între nepăsare și neputință
În timp ce o parte din locuitorii comunei Dângeni continuă să trăiască într-o zonă gri între subzistență și indiferență, comunitatea în ansamblu începe să resimtă presiunea economică și socială. Fără forță de muncă activă, fără inițiativă și cu o mentalitate înrădăcinată în „ajutorul vine de la stat”, comuna riscă să rămână captivă într-un cerc vicios.
Într-o țară în care multe localități se luptă să supraviețuiască economic, Dângeni devine un caz emblematic despre cum sprijinul social poate fi, uneori, combustibilul perfect pentru lene și plafonare.