REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025, PRIMELE cifre exit-poll: Runda a doua a partidei încă păstrează un echilibru și o tensiune greu de suportat. Arbitrii au punctat 50 de lovituri în dreptul boxerului cu șort albastru și 50 de lovituri în dreptul boxerului cu șort auriu, scrie stiripesurse.ro, site care prezintă exit-poll-ul CURS la ora 21,
Boxerul în șort auriu a intrat în scenă alături de antrenorul său și în prima rundă pare să miște ceva mai bine din picioare. Deocamdată nu a punctat decisiv, dar croșeul acestuia poate fi arma decisivă fiind cunoscut drept un boxer exploziv, cu reacții dintre cele mai neașteptate.
În celălalt colț al ringului avem boxerul în șort albastru, care intră mai timid în luptă, dar este cunoscut pentru faptul că este un boxer calculat, un boxer care știe multă matematică și lovește extrem de precis.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025, PRIMELE cifre exit-poll: După primele 2 runde, arbitrii nu pot face o departajare între cei doi. Prima runde se termină la egalitate, dar spectacolul este abia la început. Milioane de spectatori din țară și din afara țării așteaptă deznodământul acestei partide de box cum n-a mai fost alta.
Prezenţa la vot în ţară, la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la ora 10.00 este 9,45%, 2.479.121 de persoane exercitându-şi dreptul de vot.
Conform datelor AEP, până la ora10.00 au votat la secţiile deschise în ţară 2.479.121 de alegători, prezenţa fiind 9,45%. Prezenţa luând în calcul şi votul din străinătate este 13,78%. La aceeaşi oră, la primul tur, votaseră 1.824.589 de persoane, prezenţa totală fiind 10,14%.
La alegerile din 4 mai, prezenţa la nivel naţional a fost 53,21%.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că, duminică, au fost înregistrate şapte sesizări privind posibile incidente electorale, printre care 2 fapte de natură penală, săvârşite de aceeaşi persoană. Două sesizări sunt în curs de verificare, iar alte două au fost redirecţionate către BEC şi AEP, nefiind de competenţa MAI. La Câmpia Turzii, o femeie a încercat să voteze folosind cartea de identitate a altei persoane, fiind făcute cercetări privind fals privind identitatea şi tentativă de fraudă la vot.
”De la începerea procesului de vot şi până la acest moment, nu au fost înregistrate situaţii deosebite din punctul de vedere al atribuţiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Au fost înregistrate şapte sesizări de posibile incidente electorale, printre care 2 fapte de natură penală, săvârşite de aceeaşi persoană. Două sesizări sunt în curs de verificare, iar alte două au fost redirecţionate către Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu erau de competenţa MAI”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.