Donald Trump insistă ca Statele Unite să renunțe la schimbarea ceasurilor de două ori pe an și să păstreze permanent ora de vară. Președintele american le-a cerut senatorilor să sprijine proiectul de lege aflat în dezbatere, după ce acesta a fost deja aprobat de Camera Reprezentanților.
Liderul de la Casa Albă a purtat discuții directe cu mai mulți membri ai Senatului, încercând să obțină voturile necesare pentru adoptarea măsurii.
„Sperăm că Senatul îl va adopta”, a declarat Trump.
Donald Trump vrea să elimine definitiv schimbarea orei
Subiectul schimbării orei continuă să împartă americanii în două tabere. Susținătorii orei standard spun că mai multă lumină dimineața contribuie la un somn mai sănătos și la un ritm biologic mai echilibrat.
Pe de altă parte, cei care doresc menținerea permanentă a orei de vară susțin că serile mai luminoase ar reduce numărul accidentelor rutiere și al infracțiunilor, ar încuraja activitățile în aer liber și ar avea efecte benefice asupra economiei și consumului de energie.
Nu este prima încercare de a pune capăt schimbării sezoniere a ceasurilor. În 2022, Senatul american a aprobat un proiect similar, inițiat de actualul secretar de stat Marco Rubio, însă legea nu a fost promulgată și nu a intrat niciodată în vigoare.
În prezent, aproximativ 70 de state folosesc sistemul orei de vară, însă tot mai multe guverne analizează posibilitatea renunțării la această practică, pe fondul disputelor privind avantajele și dezavantajele sale.
În România, ora de vară este aplicată din 1997, în acord cu reglementările Uniunii Europene, deși sistemul a fost introdus pentru prima dată în 1932. Scopul principal a fost utilizarea mai eficientă a luminii naturale și reducerea consumului de energie.