După ce au votat, cei doi au vrut să facă declaraţii de presă chiar în secţia de votare, dar au fost opriţi de unul dintre poliţiştii prezenţi în secţie. „Nu e foarte frumos ce aţi făcut, dar nu-i nicio problemă”, a reacţionat George Simion.
După acest incident, IPJ Ilfov a venit cu precizări. „Până la această oră, procesul electoral s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare, fără niciun fel de incident.
În jurul orei 8.15, după exercitarea dreptului la vot de către 4 persoane, în prezența reprezentanților mass-media, președintele biroului electoral al secției de votare a solicitat în mod repetat polițiștilor, care erau în afara localului secției de votare, să asigure continuarea desfășurării în bune condiții a procesului electoral.
În acest sens, președintele a cerut polițiștilor să solicite persoanelor respective să se deplaseze în exteriorul secției, în locul stabilit pentru declarații de presă și să permită celorlați cetățeni să intre pentru a-și exprima opțiunea electorală.
De altfel, această măsură a fost stabilită de către președintele biroului electoral al secției de votare și afișată la loc vizibil la intrarea în secție, în această dimineață, înaintea deschiderii procesului de votare.
Facem precizarea că potrivit Legii nr. 370/2004, președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții.
De asemenea, angajații MAI duc la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, circumscrise activităților de ordine publică”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov.