Răzvan Lucescu a ținut un discurs emoționant despre ce a însemnat pierderea tatălui său.
Fără doar și poate, moartea lui Mircea Lucescu a lăsat în urmă o durere de nedescris pentru prieteni, fani, dar în special pentru familie.
Miercuri, la Muzeul Fotbalului din București a avut loc un moment special, dedicat legendarului fotbalist și antrenor. Clubul Dinamo a lansat o carte de condoleanțe, ca un omagiu adus acestuia.
Răzvan Lucescu a fost prezent, alături de alte nume importante. Antrenorul a vorbit despre cât de grea este această perioadă pentru toți cei din familie.
Au trecut trei luni de la trecerea în neființă a lui Mircea Lucescu, însă familia nu poatre depăși această grea încercare. La evenimentul dedicat celui mai titrat antrenor român au fost prezente numeroase personalități, care au avut ocazia să-l cunoască.
De asemenea, fiul său, Răzvan Lucescu, a ținut un discurs, însă nu și-a putut stăpâni emoțiile. A izbucnit în lacrimi și a vorbit despre cea mai tristă perioadă din viața lui și a familiei sale. Tuturor le vine greu să vorbească despre marele antrenor la trecut. Mircea Lucescu le-a fost alături necondiționat copiilor și nepoților, iar pentru acest lucru Răzvan îi este extrem de recunoscător.
„Ieri, după-amiază, eram cu fata mea și îmi spunea cât de tare a suferit și că își amintea că nu poate trece peste această perioadă… În ultima vreme devenise pentru ea, dar și pentru Matei, ca un tată. Era prezent în viața lor, tuturor le este greu în acest moment. Relația ei cu copiii este una tensionată. Matei mi-a spus că se simte singur, că nu știe unde să se ducă când are nevoie de sfaturi. (…)Dimineață, în drum spre serbarea de final de an a nepotului, am pus o melodie și soția mea a început să plângă. E un moment delicat, o perioadă complicată, dar știm foarte bine că nu suntem singuri. Este cursul normal al vieții, oamenii se duc, toți vom trece prin astfel de momente. E greu de acceptat, dar viața merge înainte. Vă mulțumesc mult tuturor!”,a spus Răzvan Lucescu.