Răsturnare de situație în cazul crimei de la Răducăneni. Anchetatorii au stabilit acest lucru după examinarea cadavrului. Ce i-a făcut Andrei Rugină victimei sale înainte să o ucidă?

Criminalul din Răducăneni nu ar fi violat-o pe bătrână înainte să o ucidă. În urma examinării cadavrului, oamenii legii nu au găsit urme biologice care să arate că a existat un contact sexual. Astfel, motivul crimei rămâne, deocamdată, neînțeles.

Andrei Rugină, criminalul din Răducăneni, nu ar fi avut niciun contact intim cu victima sa înainte să o ucidă. Acest lucru l-au stabilit oamenii legii după examinarea cadavrului. Deși toată lumea credea că individul a intrat peste bătrână să o violeze, iată că presupunerile nu stau în picioare. Totuși, ce a avut cu femeia și de ce a ales să-i taie gâtul este greu de spus. Zoița Marcoci era cunoscută ca una dintre cele mai blânde femei din comunitate. Ajunsă la o vârstă onorabilă, bătrânica era o bunică de poveste. Nu trecea om prin fața casei sale fără să primească un salut, un fruct sau ceva dulce. Chiar și în ziua în care a fost ucisă, aceasta a oferit prune unui vecin, de pomană. Chiar dacă a fost o femeie extrem de bună, bătrâna și-a găsit sfârșitul în mâinile lui Andrei Rugină, un individ cu probleme psihice, închis în trecut pentru că a încercat să-și violeze nepoata, o fată de doar câțiva anișori.

Răsturnare de situație în cazul crimei de la Răducăneni

Reporterii BZI au discutat cu unul dintre copii. Vizibil emoționat și cu multă ură în suflet, bărbatul le-a spus reporterilor că a vrut să-i „rupă coastele” criminalului când l-a prins.

„Eu eram în casă, nu am auzit nimic. Pe ăsta îl știam că e din Trestiana. Mai trecea pe drum, mai cerea o țigară. Eu n-am avut treabă cu el. Ieri (luni – n.r.), l-am auzit vorbind, dar nu mi-am dat seama unde e. S-a dus la cișmea să se spele, apoi a plecat. Când am văzut că mama e moartă, tăiată la gât, într-o baltă de sânge, am sunat la 112, dar nu suna. Nu răspundeau. Am început să dau telefoane prin sat și să întreb de criminal. Am mers la poliție și le-am spus că mama a fost omorâtă și ei mi-au spus că poate a murit de bătrânețe. Am început să țip la ei și să le spun că nu murea de bătrânețe într-o baltă de sânge”, a spus fiul bătrânei.

Cum a fost prins criminalul?

Bărbatul a aflat unde este criminalul și s-a dus după el.

„Am mai mers cu cineva și l-am găsit în curtea unei femei. Vă spun drept, am vrut să-i rup coastele, dar m-au ținut oamenii. L-am ținut acolo până când a venit poliția. El nu spunea nimic, se făcea că este beat”, a mai spus bărbatul.

Pe de altă parte, localnicii spun că Andrei Rugină nu avea ce căuta în libertate.

„El a fost pe la pușcărie, că a tras de fata lui frate-su, apoi a fost pe la Socola. Cum să lași un om de ăsta liber? Nu era clar că face prostii din nou? Ce treabă avea el cu femeia asta? A intrat peste ea și i-a tăiat gâtul. Este posibil așa ceva? Cine răspunde pentru asta? Vă spun eu că nimeni. Pe el îl bagă în pușcărie și gata, s-au spălat pe mâini. Face câțiva ani, iese și iar face prostii. Nu este normal”, a spus un localnic.

Răsturnare de situație în cazul crimei de la Răducăneni: faptul că nu a existat un contact sexual nu îl ajută prea mult pe individul acuzat de omor.