La Testul Puterii cu Denise Rifai, Petrișor Peiu, susținătorul lui George Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale, a vorbit despre măsurile care ar trebui luate pentru reducerea deficitului bugetar, printre care reducerea posturilor pe care bugetarii le ocupă.
Premierul AUR propus de Gigi Becali anunță care vor fi bugetarii care urmează să plece acasă
Întrebat ce părere are despre nominalizarea lui Gigi Becali care l-a numit pe Petrișor Peiu pentru funcția de premier al României, invitatul a răspuns:
„În primul rând, nu există o astfel de propunere. Domnul George Becali are un vot. Dânsul este deputat independent, dacă nu mă înșel. Are un vot și îl are pentru el. Adică, ne mai fiind în grupul parlamentar AUR, nu poate să propună un premier AUR. În interiorul partidului AUR nu există o astfel de propunere. Cu mine ca premier a existat în decembrie, nu s-a făcut. De fiecare dată când vor fi consultări va fi o altă propunere. Așa este logic, așa este normal”.
De asemenea, acesta a fost rugat să numească și trei măsuri pe care le-ar adopta din acest post, dată fiind situația economică deficitară din România în acest moment.
„În primul rând aș cere limitarea prin lege a deficitului bugetar. În al doilea rând, aș cere limitarea prin lege a ponderii salariaților bugetari în totalul angajaților din România. Și în al treilea rând aș cere și aș urmări cu atenție o reformă profundă a legislației din domeniul energetic și economic”, a răspuns Petrișor Peiu, urmând să spună și cu cât ar limita numărul bugetarilor:
„În mod normal ar trebui să fie, ca proporție, undeva la maxim 20%. Cam asta ar fi o proporție pe care România și-ar permite-o. Asta nu înseamnă că trebuie să se ajungă la acest număr în șase luni, un an. 2,3%, cam cu o cincime, dar nu imediat. Imediat ar trebui să reducem, 1,5% din PIB imediat, adică anul ăsta. Dacă vrem să fim credibili pentru creditori și pentru partenerii internaționali, că ne dorim să mergem treptat către un deficit bugetar sub 3%”.
Reducerea de personal poate salva economia României
Petrișor Peiu a fost chestionat și cu privire la reducerea salariilor din aparatul bugetar.
„Ceea ce contează pentru stat este efortul financiar. Reducerea efortului financiar se poate obține pe calea Băsescu. A redus din veniturile salariale ale personalului bugetar. Sau se poate merge pe o cale mai rațională, reducând funcțiile pe care aparatul bugetar trebuie să le facă. Adică reducând birocrația și excesul de reglementare pe care îl avem astăzi și ca atare reducând personalul bugetar pe o schemă rațională astfel încât cei care rămân să nu rămână cu niște salarii mici și să nu mai vrea să lucreze sau să facă ce făceau pe vremea lui Băsescu unii dintre ei. Cred că rațional ar fi să reducem din birocrație, din povara funcțiilor pe care aceștia le îndeplinesc față de economie.
Dacă noi spunem, și văd că și colegii de opoziție de la USR ar susține asta, că nu ar trebui să creștem taxele, atunci trebuie să admitem că nu putem să avem o cheltuială cu personalul bugetar mai mare de 7,5-8% din PIB pentru că așa povestea cu creșterea veniturilor, așa doar că o să fim noi mai competenți și o să mergem la serviciu de la șase, nu de la opt și o să mai prindem trei covrigari că n-au plătit TVA-ul, e o poveste care s-a dovedit nesustenabilă. Și atunci noi trebuie să înțelegem. Avem un aparat la ANAF care poate să strângă cât poate să strângă”, a explicat invitatul lui Denise Rifai la emisiunea Testul Puterii, ce poate fi vizionată în fiecare zi de marți, miercuri și joi, de la ora 18.00, live, doar pe FANATIK.ro.
Cum ar trebui direcționați banii de la bugetul statului
Peiu a continuat să explice în ce fel pot fi aplicate ideile lui pentru ca deficitul bugetar să fie redus și cum ar putea banii statului să fie direcționați către investițiile de care țara noastră are atât de mare nevoie.
„Avem un grad de suportabilitate fiscală, a poverii fiscale de către economie și de către populație. Și dacă vrem să păstrăm aceeași paradigmă, ar trebui să ne gândim să limităm și cheltuiala cu personalul bugetar, și cheltuiala cu bunurile și serviciile. Toate astea ar trebui să fie limitate. Și cheltuielile, de exemplu, cu apărarea, să renunțăm la ipocrizia că vom da 6% din PIB pentru educație, fără să creștem taxele, pentru că se dovedește de 20 de ani că nu depășim 4% din PIB pentru educație.
Toate astea ar trebui să fie luate după o schemă de gândire rațională, având în vedere efectul de dereglementare. Trebuie să dăm statului mai puțină putere, în economie, nu în asigurarea ordinii publice sau apărare. În economie să dăm mai puțină putere statului pentru a putea să trimitem unii din angajații de la stat în economia privată, că nu vrea nimeni să avem șomeri în România”, a conchis politicianul.