O nouă explozie într-un bloc din cauza acumulării de gaze

O explozie puternică s-a produs sâmbătă, 1 noiembrie 2025, în jurul orei 12:00, într-o garsonieră situată la parterul unui bloc de pe Strada Cerna din Timișoara. Deflagrația, urmată de un incendiu, a provocat rănirea gravă a unei persoane, care a suferit arsuri de gradul I și II pe 30-40% din suprafața corpului.

Victima, conștientă și cooperantă, a fost transportată de urgență la spitalPompierii au intervenit rapid cu mai multe autospeciale și au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă. Structura clădirii nu a fost afectată, iar locatarii s-au putut întoarce ulterior în apartamente în siguranță.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza exploziei, primele indicii indicând o posibilă acumulare de gaze.

„Sâmbătă, 01.11.2025, în jurul orei 12:00, am fost anunțați despre producerea unui incendiu izbucnit la un apartament în Timișoara, pe Strada Cerna. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară mecanică și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

La sosirea pompierilor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii.  Incendiul este lichidat. Structura de rezistență a imobilului nu este afectată.  În urma evenimentului a rezultat o victimă ce prezintă arsuri de gradul I si II pe aproximativ 30-40%. Aceasta este preluată de către echipajul medical în stare conștientă și cooperantă”,

au transmis autoritățile locale.