Nicușor Dan, promisiune pentru cei doi copii. Ce i-au cerut Aheea și Antim tatălui lor dacă devine președintele României

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au doi copii: o fetiță de aproape 9 ani, Aheea, și un băiețel de aproape trei ani, Antim. Deși au o relație de 20 de ani, Dan și Grădinaru nu sunt căsătoriți. 

„Probabil că n-am avut niciodată timpul să reflectăm serios la asta”, a spus Dan despre chestiunea mariajului. „Eu nu simt lipsa acestei hârtii”, a adăugat și Mirabela, iubita lui Nicușor Dan, atunci când amândoi au fost invitați la emisiunea „La Măruță”, de la PRO TV.

Nicușor Dan le-a făcut o promisiune celor doi copii ai săi. Aheea și Antim au avut o dorință în cazul în care tatăl lor devine președintele României. Micuții își doresc să locuiască în aceeași casă în care s-au născut și au crescut.

Cum arată casa lui Nicușor Dan. Locuiește cu chirie într-o casă veche din București

Din 2017, Nicușor Dan locuiește cu chirie într-o casă veche din Sectorul 5, alături de partenera lui de viață, Mirabela Grădinaru, și de cei doi copii ai lor, Aheea și Antim.

Locuința familiei nu se află într-un cartier exclusivist, ci pe o stradă lăturalnică, într-o zonă liniștită a Sectorului 5.

Este vorba despre mansarda unei case ridicate în jurul anului 1910, într-un fost cartier muncitoresc construit de către suedezi pentru angajații fabricii de chibrituri din zonă.

Deși clădirea poartă amprenta timpului, aceasta adăpostește acum un apartament cu o cameră de zi și două dormitoare, suficient pentru nevoile familiei.

Cât scoate Nicușor Dan din buzunar pentru plata chiriei

Invitat anul trecut în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Nicușor Dan, în vârstă de 55 de ani, a dezvăluit și cât scoate lunar din buzunar pentru chirie.

El a mărturisit că este foarte atașat de apartamentul în care locuiește în prezent, dar că partenera lui, Mirabela Grădinaru, ar prefera să aibă o casă a lor.

„Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up. Pot să merg oricând să predau. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei. Dar poate va fi, la un moment dat. Plătim 550 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele. Cam atât”, a declarat el.

Motivul pentru care Nicușor Dan nu și-a cumpărat casă

Pentru unii, faptul că primarul unui oraș de talia Bucureștiului nu are o casă proprie poate părea ciudat. Însă explicațiile lui Nicușor Dan sunt cât se poate de simple. El a declarat că pur și simplu nu a avut timp.

„Nu am avut niciodată banii și timpul ca să cumpărăm. Acum, probabil că, cu un credit potrivit, am putea să o facem, dar trebuie să căutăm, să ne placă zona, și n-am avut niciodată timp”, a mărturisit edilul, într-un interviu pentru Digi24, în aprilie 2024.

Nicuşor Dan: Vreau să locuiesc în cartierul meu

Nicuşor Dan spune că nu ar dori să se mute la Palatul Cotroceni dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 2025.

„Mi-aş dori să locuiesc în continuare acolo unde copiii mei şi-au făcut prieteni”, a afirmat, la Digi 24, candidatul independent, precizând însă că decizia finală va depinde de o „negociere cu SPP-ul”.

Când a fost întrebat dacă ar locui în actuala sa locuinţă, Dan a sugerat că ar putea fi vorba de o altă proprietate, dar în acelaşi cartier, pentru a menţine stabilitatea vieţii sociale a copiilor săi.

Cine este soția lui Nicușor Dan și cu ce se ocupă

Mirabela Grădinaru a terminat Facultatea de Geografie și lucrează într-o companie din industria auto. Originară din Vaslui, aceasta și-a cunoscut iubitul pe când era studentă, acum 20 de ani, într-un sfârșit de sesiune. Soarta a făcut ca ea să accepte invitația insistentă a unei prietene venite din străinătate de a merge să se distreze într-un club popular printre studenții din București. Acolo, Nicușor Dan, aflat și el cu gașca de prieteni, a văzut-o și, curios și atras de ea, a invitat-o la dans.

Cum s-au cunoscut Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru

„N-a fost dragoste la prima vedere, dar a fost chimie între noi”, a spus Mirabela, recent, când amândoi au fost invitați la emisiunea „La Măruță”. El i-a cerut numărul de telefon și a sunat-o să o invite în oraș. Prima lor întâlnire adevărată a fost la un meci de hochei. „A fost foarte ciudat că m-a invitat la un meci de hochei. De obicei eram invitată la teatru, la o cofetărie, la o cafea”, a mai adăugat Mirabela.

„Eu eram un matematician care lucra matematică și seara ieșea în cluburi”, a spus, amuzat, edilul Bucureștiului. Nicușor Dan este cu 14 ani mai mare decât iubita lui.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *