Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a dat în scris la dezbaterea de marți, de la Antena 3 CNN, că TVA nu va fi majorată, dacă el va deveni președintele României.
„Dacă voi fi președinte, TVA nu va crește în mandatul meu”, a scris candidatul independent.
Întrebat cum l-ar putea forța pe premier să nu crească TVA-ul, Nicușor Dan a răspuns:
“Teoretic, aveți dreptate. În practică, președintele, în momentul în care numește premierul, principala putere executivă a președintelui, și face asta cu acordul unei majorități, în momentul în care această discuție serioasă are loc, președintele poate să impună de la acel moment niște lucruri.
Îmi doresc să facem ceea ce spunem, adică să ascultăm ce vor oamenii de la noi și în momentul în care un Guvern își ia un angajament să se și țină de cuvânt.”