Iulia, o adolescentă de 17 ani, a murit pe loc după ce a fost lovită de tren la Comănești.

Un accident cumplit a avut loc aseară în orașul Comănești, județul Bacău, unde Iulia, o adolescentă de doar 17 ani a murit după ce a fost lovită de un tren. Tragedia s-a petrecut în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată, într-o zonă circulată a orașului.

Potrivit primelor informații, fata traversa liniile ferate fără să se asigure și nu ar fi reacționat la avertismentele sonore ale trenului, care circula pe ruta Miercurea Ciuc – Mărășești. Mecanicul a acționat frânele și a tras semnale sonore repetate, însă nu a mai reușit să evite impactul.

Garnitura a surprins-o în plin, iar forța coliziunii a fost atât de mare încât trupul fetei a fost aruncat la mai mulți metri distanță. Martorii, șocați de cele întâmplate, au alertat imediat autoritățile. La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și polițiști, însă pentru adolescentă nu s-a mai putut face nimic.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Ancheta va analiza inclusiv semnalizarea din zonă și eventualele deficiențe care ar fi putut contribui la producerea accidentului.

Familia și apropiații sunt în stare de șoc

Comunitatea locală este în stare de șoc, iar rudele și colegii fetei sunt îndurerați de pierderea fulgerătoare.

„Drum lin către cer, Iulia Barbu! În seara zilei de 15 iunie 2025, am aflat trista veste referitoare la eleva noastră, Iulia Barbu, din clasa a X-a C, care s-a stins din viață la vârsta de doar 17 ani, în urma unui accident feroviar. Iulia a fost o elevă implicată în activitatea școlară. Pe lângă situația bună la învățătură, aceasta participa la diverse activități extrașcolare, fiind astfel un exemplu de urmat.

Transmitem condoleanțe familiei îndurerate și putere pentru a trece peste acest eveniment greu!”, a fost mesajul postat de Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Ghika” Comănești, acolo unde adolescenta era elevă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *