Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Mioveni, și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața unui tren care intra în stație.
Autoritățile au intervenit rapid la fața locului, însă eforturile de resuscitare nu au dat roade și băiatul s-a stins rapid. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în fața metroului din București
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Capitalei, oamenii legii au fost alertați printr-un apel la Serviciul de urgență 112. Apelul anunța că o persoană s-ar fi aruncat pe calea de rulare a trenului, chiar în momentul în care acesta intra în stație.
Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au încercat să acorde primul ajutor victimei.
Medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, în ciuda intervenției, tânărul a fost declarat fără viață.