Președintele interimar Ilie Bolojan a fost, luni seara, de la ora 21:00, protagonistul unui interviu de aproape două ore pentru televiziunea Antena 3 CNN. Acesta a făcut declarații chiar în biroul său de la Palatul Cotroceni. Printre altele, el a adus în discuție evenimentele de la nivel internațional, dar și alegerile din România. De asemenea, a subliniat faptul că viitorul președintele va trebui să colaboreze cu Guvernul.La început, Ilie Bolojan a vorbit despre biroul său de la Palatul Cotroceni și despre deciziile care s-au luat aici în ultimii 35 de ani. Totodată, el a punctat faptul că siguranța țării noastre se datorează intrării în NATO.Nu sunt niște secrete anume. E un birou destul de mare, dar pe lângă cele de la Palatul Parlamentului, aici dimensiunea este suportabilă. La Parlament e o stare de disconfort pur și simplu. Nu sunt ceva chestiuni deosebite față de un birou absolut normal.Au fost decizii bune, decizia partidelor de a susține o direcție pro-europeană, de intrare în NATO, în UE. Sunt un pachet de decizii care ne-au pus în direcția bună. Țara noastră este sigură pentru că am intrat în NATO. Accesul la UE ne-a deschis piețele, investițiile europenilor în România, dar și fondurile europene care au contribuit la schimbările în bine.
În fiecare zi iei decizii mai mici sau mai mari care pot influența țara noastră. O decizie bună care s-a luat a fost o colaboarare bună.
Deși președintele României are o putere mare, ea este o voce importantă, dar e important ca țara noastră pentru a avea un nou început, să fie beneficiară a unei colaborări între președinte și guvern. Altfel se neutralizează reciproc’, a declarat Ilie Bolojan pentru sursa menționată.Întrebat despre anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, Ilie Bolojan susține că a fost un lucru nedorit.
„Anularea turul 1 al alegerilor a fost un lucru excepțional, de nedorit. Din start un astfel de eveniment generează suspiciuni în țara respectivă, în interior tot felul de scenarii, care duc la o împărțire a societății între cei care a fost o decizie justă și cei care cred că a fost un abuz.
Conform Constituției, CCR a luat o decizie într-o competență constituțională. Am avut o situație în care un candidat a declarat cheltuieli 0 și, deci, a fost o situație clară în care legislația nu a fost respectată.
Suntem în situația în care toate țările europene, nu doar România, nu sunt în situația de a avea un război fizic cu Rusia, ci sunt lucruri cât se poate de clare prin care orice fel de conflict social este potențată este distribuită pe toate rețelele. Orice narativ, orice candidat care vorbește în aceeași cheie este promovat, nu neapărat pentru că face un joc conștient, ci pentru că efectele promovării lui sunt de a genera tensiune și neîncredere.