Ilie Bolojan confirmă negocierile cu Pfizer: Executarea silită a început

Statul român încearcă să limiteze efectele executării silite declanșate de compania farmaceutică Pfizer, după ce a pierdut procesul privind achiziția vaccinurilor anti-COVID. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul poartă negocieri cu producătorul american și pregătește, în paralel, demersuri în instanță pentru a contesta poprirea unor fonduri destinate ROMATSA.

Șeful Executivului a confirmat că Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății au început discuțiile cu reprezentanții Pfizer, însă detaliile negocierilor rămân confidențiale.

„Am declanșat procedurile de negociere cu firma Pfizer. Aceste negocieri vor continua începând cu săptămâna viitoare, însă, așa cum s-a convenit între părți, nu putem face comentarii privind conținutul discuțiilor”, a declarat Ilie Bolojan.

Conturile ROMATSA, vizate de executarea silită

În paralel cu negocierile, compania americană a început executarea hotărârii judecătorești pronunțate în Belgia. Prin intermediul unui executor și al unei case de avocatură, au fost vizate inclusiv fondurile care ajung la ROMATSA prin intermediul EUROCONTROL, organizația care colectează taxele pentru survolul spațiului aerian european.

Potrivit premierului, anual, prin acest mecanism sunt transferate către ROMATSA aproximativ 300 de milioane de euro, în timp ce creanța pe care Pfizer o are asupra statului român se ridică la aproximativ 600 de milioane de euro.

„Sumele care vin de la Agenția Europeană pentru Controlul Traficului Aerian către ROMATSA au fost poprite. Vorbim despre aproximativ 300 de milioane de euro anual, în timp ce obligația stabilită prin hotărârea judecătorească este de circa 600 de milioane de euro”, a explicat Ilie Bolojan.

Guvernul merge în instanță

Executivul va încerca să blocheze executarea printr-o contestație care urmează să fie depusă în Belgia, în timp ce negocierile cu Pfizer vor continua pentru găsirea unei soluții amiabile.

„ROMATSA, împreună cu avocații Guvernului, va depune săptămâna viitoare o contestație la procedura de executare, iar în paralel vom continua negocierile cu Pfizer pentru a identifica o soluție acceptabilă pentru ambele părți”, a afirmat premierul.

Premierul a dat asigurări că activitatea ROMATSA și siguranța zborurilor nu sunt puse în pericol, în ciuda blocării unor fluxuri financiare.

„Compania ROMATSA va funcționa fără probleme în perioada următoare. Activitatea de supraveghere și dirijare a traficului aerian pe teritoriul României nu va fi afectată”, a precizat Ilie Bolojan.

În prezent, Guvernul încearcă să evite atât blocarea unei instituții strategice, cât și un impact major asupra bugetului de stat, în timp ce litigiul cu Pfizer intră într-o nouă etapă.