Aurelian Zaheu, fost inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, după ce în ultima perioadă s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Potrivit apropiaților, fostul ofițer locuia în București, unde urma și un tratament medical.
Fost inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Aurelian Zaheu, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, după ce s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate.
Acesta urmează să fie înmormântat joi, în orașul natal Buzău, acolo unde familia și cei apropiați vor putea să își ia rămas-bun.
Aurelian Zaheu a ocupat funcția de inspector-șef al IPJ Constanța în perioada martie 2008 – 2010, iar în acei ani, a coordonat activitatea instituției într-o etapă importantă pentru structurile de ordine publică din județ. După o carieră îndelungată în cadrul Poliției Române, acesta a ales să se pensioneze în anul 2010.
Potrivit stiripesurse.ro, foștii colegi spun că era apreciat pentru stilul riguros de lucru, disciplina profesională și experiența acumulată în structurile operative ale Poliției Române. Cei care au lucrat alături de el afirmă că a fost un ofițer respectat și implicat în activitatea instituției.
De-a lungul carierei, Aurelian Zaheu a fost cunoscut pentru modul strict în care coordona activitatea profesională și pentru experiența acumulată în structurile operative.
IPJ Constanța a transmis un mesaj de condoleanțe familiei
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a transmis un mesaj de compasiune după aflarea veștii privind dispariția fostului inspector-șef.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în numele întregului colectiv, își exprimă profundul regret și compasiunea la trecerea în neființă a domnului Aurel Zaheu, fost inspector șef al instituției noastre”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
De asemenea, instituția a subliniat faptul că Aurelian Zaheu a rămas un reper profesional pentru generațiile mai tinere de polițiști.
„Amprenta pe care a lăsat-o asupra comunității constănțene și rigoarea cu care a coordonat activitatea instituției rămân repere de necontestat pentru noile generații de polițiști”, se arată în mesajul transmis de conducerea IPJ Constanța.
„Un lider își continuă misiunea prin valorile pe care le lasă moștenire, iar domnul Aurel Zaheu va rămâne în memoria instituțională ca un pilon de profesionalism și devotament”, au mai transmis reprezentanții IPJ.