Cauza accidentului cumplit în care a murit Diogo Jota

Diogo Jota a murit într-un accident rutier produs în Spania. Cauza accidentului: explozia unui cauciuc

Aflat în vacanță, jucătorul portughez a suferit un accident cumplit, în urma căruia și-a pierdut viața, la doar 28 de ani.

Conform cotidianului Marca, accidentul a avut loc la kilometrul 65, pe autostrada A-52, în provincia Zamora.

În mașină, alături de Diogo Jota se afla și fratele său, Andre (26 de ani), jucător al lui Penafiel. Din păcate, nici el nu a putut fi salvat de medicii sosiți la locul accidentului.

Conform martorilor care au sunat la 112, mașina era în flăcări imediat după impact, iar incendiul s-a extins și din cauza vegetatiei din jur.

Conform cotidianului AS, cei doi frați Jota se aflau într-un automobil Lamborghini, iar cauza accidentului a fost o explozie a unui cauciuc, în timpul unei depășiri.

Bolidul a ieșit imediat de pe autostradă, iar impactul a fost fatal pentru Diogo și Andre Jota. Mașina a luat foc imediat după accident și cei doi fotbaliști și-au pierdut viața.

Garda Civilă, Pompierii din Provincia Zamora și medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi frați Jota.

Diogo Jota se căsătorise pe 22 iunie

Diogo Jota abia se căsătorise cu partenera sa, Rute Cardoso, în data de 22 iunie 2025. Fotbalistul a lăsat în urmă 3 copii: o fetiță de 7 luni și doi băieței, de 2 și, respectiv, 4 ani.

Diogo Jota evolua din anul 2020 la Liverpool, club alături de care a câştigat titlul de campion al Angliei în sezonul recent încheiat.

El a mai jucat în cursul carierei sale la echipele Pacos Ferreira, Atletico Madrid, FC Porto şi Wolverhampton Wanderes, fiind selecţionat de 49 de ori (14 goluri) la naţionala Portugaliei, cu care a câştigat Liga Naţiunilor în 2019 şi 2025.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *