Autoritățile au declanșat căutările pentru găsirea ursului

O excursie în Munții Altai din Rusia s-a transformat într-o tragedie pentru un cuplu care tocmai se pregătea să înceapă un nou capitol al vieții. Snezhana Korolyova, o tânără în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost atacată de un urs brun în timpul nopții. Incidentul s-a produs la numai o zi după ce iubitul său o ceruse în căsătorie.

Cei doi se aflau cu cortul în apropierea satului Artybash, din zona lacului Teletskoye. În jurul orei 01:00, animalul sălbatic s-ar fi apropiat de locul în care erau cazați turiștii și ar fi atacat-o pe tânără.

Snezhana Korolyova, atacată de urs în timpul nopții
Potrivit informațiilor apărute după tragedie, Snezhana Korolyova era originară din regiunea Novosibirsk, avea studii juridice și lucra pentru Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia.

Tânăra plecase împreună cu iubitul său într-o excursie în Munții Altai. Vacanța avea o semnificație cu atât mai specială pentru cei doi, deoarece cu doar o zi înainte de tragedie bărbatul o ceruse în căsătorie.

În timpul nopții, un urs brun s-ar fi apropiat de cort și ar fi atacat-o pe femeie. Martorii au încercat să intervină, iar paznicii și polițiștii ar fi tras focuri de armă în aer pentru a speria animalul.