Ediția de marți a emisiunii Ai Aflat!, difuzată live din studioul Gândul, a adus în prim-plan un dialog tensionat între jurnalistul Ionuț Cristache și fosta prim-ministră Viorica Dăncilă, pe fondul crizei politice actuale și al modului în care este perceput mandatul președintelui Nicușor Dan. În opinia fostului lider social-democrat, prestația șefului statului este una slabă, lipsită de substanță și cu efecte negative asupra poziției României pe plan extern.
„Nu mergem niciodată cu un punct de vedere clar”
Viorica Dăncilă a criticat dur absența președintelui de la Forumul Economic Mondial de la Davos, subliniind că astfel de reuniuni sunt esențiale pentru conturarea politicilor viitorului. Potrivit acesteia, nu doar lipsa de la Davos este problematică, ci și modul în care Nicușor Dan se prezintă, în general, la întâlnirile internaționale și în relația cu partenerii externi.
Fostul premier consideră extrem de grav faptul că, inclusiv la reuniuni importante – precum cele ale Coaliției de Voință – președintele României nu își asumă o poziție proprie, limitându-se la a asculta punctele de vedere ale altora, fără a negocia sau a promova interesele țării.
„La Davos contează enorm ce se întâmplă în afara discursurilor oficiale: la un mic dejun, la un prânz de lucru, în spatele ușilor închise. Nu poți ignora un eveniment la care participă zeci de șefi de stat și de guvern. Chiar dacă discutai doar cu câțiva dintre ei, puteai deschide drumuri noi pentru România. Măcar premierul trebuia trimis, ca semn că România contează. Noi nu mergem niciodată cu un punct de vedere clar, doar ascultăm ce spun ceilalți. Când te duci, trebuie să îți negociezi opinia”, a afirmat Dăncilă.
Critici privind comportamentul și protocolul
În aceeași notă, politiciana a atras atenția asupra unor reacții și gesturi considerate nepotrivite pentru un șef de stat, de la modul în care președintele a răspuns huiduielilor din spațiul public, până la poziționarea sa în raport cu lideri europeni, inclusiv cu Emmanuel Macron.
„Pe mine nu mă reprezintă”
Viorica Dăncilă a fost tranșantă în evaluarea sa:
„Nu mă reprezintă. Modul în care se comportă, felul în care se raportează la evenimentele la care participă, discursul de 1 Decembrie, când a vorbit despre o Românie coruptă – toate acestea sunt greșite. Da, există corupție, dar rolul președintelui este să lupte împotriva ei, nu să își blameze țara. Cum să cerți oamenii care te huiduie și să le ceri proiecte, când chiar tu spui că nu ai un proiect de țară?”
Fosta prim-ministră a invocat și exemple de protocol, susținând că anumite gesturi făcute în deplasări externe trădează o lipsă de înțelegere a regulilor diplomatice, ceea ce afectează imaginea României.
„Mai rău decât în perioada Iohannis”
În final, Dăncilă a lansat una dintre cele mai dure afirmații, comparând actualul mandat prezidențial cu cel al lui Klaus Iohannis:
„După președinția lui Klaus Iohannis am crezut sincer că nu se poate mai rău. Dar, din punctul meu de vedere, este mai rău acum. Chiar dacă am avut dispute constante cu domnul Iohannis, el avea prestanță la evenimente. Astăzi vedem un președinte care pare că face exact ce nu trebuie, care nu este stăpân pe el, care râde când ar trebui să fie serios.”
Concluzia fostului premier este una sumbră: lipsa de prestanță, de viziune și de fermitate a actualului președinte riscă să contureze un profil nefavorabil României în ochii partenerilor externi, cu efecte pe termen lung asupra credibilității și influenței țării.