Un vortex polar schimbă vremea în România: temperaturi de -12 grade. Când va ninge

Vremea rece se menține în România și în următoarele zile, atunci când un vortex polar va intensifica gerul. Se anunță temperaturi minime frecvent sub -10.. -12 grade Celsius.

Ger crunt, cu minime și maxime negative în mai multe zone, aduse de un vortex polar în România

Ultima lună de iarnă continuă să fie una diferită de precedentele, cu temperaturi mult mai scăzute și cu precipitații sub formă solidă. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că țara noastră va fi sub influența unui vortex polar.

Acesta a adus deja ger și ninsori în cea mai mare parte a țării. În următoarele zile, acest front atmosferic se intensifică sub aspect termic. Meteorologii prognozează zile cu vreme rece, cu temperaturi minime de până la -12 grade.

”În acest weekend, dar și mare parte din săptămâna viitoare, prima parte, regimul termic nu se va modifica semnificativ. Rămânem cu această vreme rece mai ales dimineața și noaptea, chiar și cu temperaturi geroase, adică sub -10 grade.

La început doar în estul Transilvaniei, dar vor fi nopți în care aceste temperaturi sub -10 grade se vor realiza și local și în restul Transilvaniei, prin Moldova, dar și în dealurile subcarpatice ale Olteniei și ale Munteniei. Practic vom vorbi de minime la nivelul întregii țării, între -12 și -2 grade.

Va fi o vreme în general frumoasă, mai puțin astăzi, când vedem că în regiunile extra-carpatice avem această nebulozitate închisă, vreme închisă, cu nebulozitate joasă și izolat fulguieli. După care, până spre mijlocul săptămânii viitoare nu prea mai așteptăm precipitații”, spune, la Antena 3, Mihai Timu, meteorolog ANM.

Când ar putea ninge în România

Iubitorii de zăpadă mai au de așteptat până spre finalul săptămânii viitoare. Atunci, sunt așteptate și ninsori, în special la munte. Veștile sunt foarte bune, pentru că se apropie și o vacanță a elevilor.

Pe de altă parte, vremea se încălzește în zonele mai joase, din 17 februarie. Aici nu sunt șanse mari de zăpadă, ci doar de precipitații sub formă lichidă, mai exact ploi și lapovițe.

Avem semnale că ceva mai multe precipitații să apară spre finalul săptămânii viitoare, sub toate formele, ploi, lapoviță și ninsoare, în zonele joase și predominant sub formă de ninsoare la munte.

N-ar fi o veste rea, mai ales că se apropie acea vacanță interșcolara și deocamdată, în ultimele zile și în ultimele săptămâni, ninsoarea a cam lipsit și în zona montană înaltă și ar fi nevoie cel puțin să se schieze pe pârtii”, mai explică Mihai Timu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *