Falko, un cal frumos și puternic a murit de epuizare, după ce a fost forțat să tragă un buștean extrem de greu la un concurs. Pe rețelele sociale au început să apară sute de mesaje acuzatoare la adresa stăpânului, dar și a celor care organizează astfel de competiții. Oamenii spun că sunt o formă de abuz.
Fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan, a surprins imaginile cu Falko, scriind un mesaj emoționant, potrivit ziardecluj.ro.
„Uf! Am asistat la cea mai tristă cursă din viața mea. Astăzi la Sîngeorz Băi, pe Cormaia a fost organizat un eveniment inedit, sâmbra oilor, dar și concursuri de întrecere și paradă a cailor. A fost frumos, dar s-a încheiat foarte trist. Ultima cursă de tras bușteanul, pe care o puteți vedea în filmulețul postat de mine în reel, a fost câștigată de un echipaj din Slovacia.
Din păcate, chiar dacă s-a bucurat proprietarul că a câștigat, în câteva minute era cel mai trist om de pe pământ. Din cauza efortului, cel mai frumos cal, în valoare de 20.000 euro a murit. Trist, foarte trist.”
Greutatea unui buștean la concursurile de tracțiune poate ajunge până la 2 tone. Falko a participat sâmbătă, cu o zi înainte de tragedie, la festivalul ecvestru de la Gilău, unde a fost câștigător.
Oamenii care au văzut imaginile sunt șocați și cer interzicerea acestor concursuri
„E ultima dată în viața mea când particip la un concurs unde omul chinuie animalul. JUR”, a scris Ștefan Sângeorzan.
„Ce mândrie perfidă îl împinge să-și sacrifice căluțul doar cu scopul de a-și hrăni ego-ul?”
„E prostie omenească! Cat a lemnu’ ! Noi nu ne merităm animalele! Ne-am prostit ca nație! Jur!;
„Falko, un exemplar superb în valoare de 20.000€, nu știa că omul e cel mai periculos animal și a avut încredere în el. În 2025, pentru bani și pentru niște filmări așa sunt animalele tratate în România. Un concurs organizat pentru cretini!;
Mai multe asociații care se ocupă de salvarea animalelor au reacționat
„Cu durere, revoltă și un profund sentiment de nedreptate, Asociatia Megafauna condamnă moartea calului Falko, survenită în urma unui concurs de tracțiune organizat în județul Bistrița-Năsăud. Falko nu a căzut din senin.
A fost împins, forțat, obligat să tragă până la ultima suflare. Câștigase cu o zi înainte un alt concurs la Gilău și fusese deja exploatat în weekendul anterior. Trupul său, epuizat, a cedat. Această tragedie nu este un accident.
Este consecința directă a unui sistem care glorifică suferința sub pretextul tradiției. Este clar: aceste concursuri sunt o formă de abuz. Iar abuzul nu poate fi tolerat sub nicio formă – nici legal, nici moral, nici cultural. Ele trebuie să înceteze imediat”.