Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de o autoutilitară pe DN 1, în Sibiu

Evenimentul rutier extrem de grav s-a produs pe DN 1, la kilometrul 328, între localitățile Săcel și Săliște, județul Sibiu, notează Sibiu Independent.

Din primele informații, victima, un bărbat în vârstă de 33 de ani, era din localitatea Cristian. Bărbatul se deplasa pe direcția Săcel-Săliște, moment în care a pierdut controlul volanului și a intrat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 53 de ani, din Apoldu de Sus.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de salvare, însă pentru bărbatul de 33 de ani, medicii nu au mai putut face nimic.

Alte două persoane, pasagerul aflat în mașina bărbatului care și-a pierdut viața și șoferul autoutilitarei implicate, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transferați la UPU Sibiu cu traumatisme.

„Din nefericire, în urma accidentului, un bărbat de aproximativ 33 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul fiind nevoit să declare decesul acestuia. Alți doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 28 de ani au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare”, se arată în comunicatul emis de ISU Sibiu.

În urma evenimentului rutier, traficul a fost restricționat, însă circulația a fost reluată în abele direcții în jurul orei 11:43.