Tudor Chirilă, mesaj dur după ce Călin Georgescu a fost interzis de CCR:

Marți seara, imediat după ce s-a aflat decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025, Tudor Chirilă a postat un mesaj lung pe pagina sa de socializare.

Tudor Chirilă spune că George Simion și Călin Georgescu alimentează tensiuni și promovează idei extremiste

Înainte de a ajunge la subiectul ”Călin Georgescu”, Tudor Chirilă a ținut să facă o referire la violențele de duminică seara din fața Biroului Electoral Central. Acesta le-a comparat cu protestele la care a participat de-a lungul timpului.

Tudor Chirilă amintește că toate manifestațiile la care a luat parte în perioada 2012 – 2018 au fost pașnice. S-a referit la cele împotriva exploatării de la Roșia Montană, la cele din 2015 după tragedia de la Colectiv, cele împotriva OUG 13 din 2017 și la mitingul din 10 august 2018.

Niciodată în zecile de mitinguri de mai sus nu s-a recurs la violență. Ba mai mult, incidentele violente, au fost izolate chiar de mulțime. A fost o seară cu galerii prin ianuarie 2017 când s-a dat foc la mobilier stradal pe modelul de acum două zile, dar cam atât. Iar alea erau mișcări care să justifice dispersarea întregului miting.Niciodată nu ne-am gândit să pichetăm instituțiile publice să ne adunăm acolo înainte de marile decizii care ne afectau pe toți. Nu ne-am gândit să smulgem pavele, să facem Molotoave și să ocupăm niște instituții. Pentru că era simplu: violența s-ar fi întors împotriva noastră. Oricum eram linșați zi de zi la televiziunile penalilor. “Soroșist” e un cuvânt vechi deja. E din anii nouăzeci și se activează mereu la nevoie, cum e și acum. Se pare că România are milioane de sorosiști”, scrie Chirilă.

Artistul a mai condamnat actuala escaladare a violenței în discursul public și pe rețelele sociale. Cât despre lideri precum George Simion și Călin Georgescu, el spune că aceștia alimentează tensiuni și promovează idei extremiste, fără soluții concrete pentru reformarea sistemului.

George Simion, liderul partidului AUR, spune că ar trebui jupuiți oameni de vii în piață publică. Sunt zeci de episoade în Parlamentul României pline de violență verbală, de agresivitate”, remarcă Chirilă.

Tudor Chirilă: ”Cine ne vrea afară din Europa trădează visul tuturor”

În ceea ce-l privește pe Călin Georgescu și protestul de la BEC izbucnit după ce acesta a fost interzis, Chirilă spune: ”sunt convins că sunt oameni care cred sincer că domnul Georgescu sau domnul Simion sunt soluții pentru țară. E treaba lor. Eu zic că domnii de mai sus sunt oameni ai sistemului. Bine, nu o zic eu, o zice evidența”.

Chirilă spera ca liderii politici să iasă public cu mesaje în care să se delimiteze de astfel de violențe precum cele de la BEC. ”Așteptam ca cel/cei în numele căror se comit violențe să dea un mesaj de delimitare de aceste violențe. Nu s-a întâmplat. Ce să înțelegem? Că așa se unește un popor? Validând prin tăcere violența unora împotriva altora? Asta e unirea? Sunt mort în conștiință dacă nu mi se pare normal?”

În finalul mesajului său, Tudor Chirilă trimite noi săgeți către Călin Georgescu, cel care s-a declarat în dese rânduri un critic al apartenenței României la forurile europene.

”Cine ne vrea afară din Europa trădează visul tuturor celor care au așteptat cu ochii spre cer o salvare începând cu 1946. În timp ce românii erau deportați în penitenciarele de muncă. Putin își omoară oponenții. Asta își doresc românii? Eliminarea celor care nu gândesc ca ei? Nu cred, România e mult mai mult de atât. Se va demonstra”, încheie artistul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *