Lia Olguța Vasilescu, certată de Vadim Tudor când a plecat din PRM
Cariera politică a Liei Olguța Vasilescu a început în 1991, când a devenit membru al Partidului România Mare (PRM). A deținut funcția de vicepreședinte al Partidului România Mare, a fost aleasă deputat în Parlamentul României pentru prima oară în 2000 și a rămas parlamentar până în 2012.
În 2007, a părăsit PRM și s-a alăturat Partidului Social Democrat (PSD), unde a continuat să dețină poziții de conducere. Într-o postare pe blog, povestește cum a scăpat de furia ‘Tribunului’, care se răzbuna pe toți cei care părăseau partidul.
‘Ce forță a avut partidul în 2000, și ce oameni erau în Parlament din partea PRM. Pe lângă vedetele Loghin și Dolănescu, erau intelectuali de marcă: Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Lucian Bolcaș și aripa tânără, noi, croiți pe acelați calapod: nervoși, naționaliști, cu replică la orice.
Înainte să plec din partid, Vadim, căruia îi spusesem, mă prezenta lui Nicolae Văcăroiu: ‘Președinta organizației de tineret. A vrut să plece din PRM, dar sângele apă nu se face. Parțial a avut dreptate. Sângele a rămas același, dar am plecat.
Din motive pe care i le-am scris și le-a înțeles, având în vedere că am fost printre puținii care a scăpat de „botez dupa dezertare’, a scris Lia Olguța Vasilescu, după moartea lui Vadim Tudor.