Nicușor Dan, informațiile momentului despre planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor

Președintele României, Nicușor Dan, a deschis miercuri o primă rundă de consultări informale cu toate partidele parlamentare. Scopul este acela de a se ajunge la un numitor comun în legătură cu formarea unui guvern stabil. Întâlnirile au început de la ora 09:00 și au continuat până la ora 20:00. S-a acordat o oră și jumătate pentru fiecare delegație.

UPDATE, ora 21:00. Grup de lucru tehnic pentru reducerea cheltuielilor publice

În urma consultărilor informale care au avut loc la Palatul Cotroceni, Administrația Prezidențială a anunțat că s-a stabilit să fie elaborat un plan de măsuri cu scopul de reduce cheltuielile publice. Acesta va fi asumat și pus în aplicare de viitorul Guvern.

În acest sens, PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale vor forma un grup de lucru tehnic. Prima ședință a acestui grup va avea loc joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. La întruniri vor participa Radu Burnete și Dragoș Anastasiu din partea Administrației Prezidențiale.

Administrația Prezidențială precizează că „delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale – au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile.”

Planul pentru reducerea cheltuielilor va fi elaborat în paralel cu negocierilor pentru formarea Executivului.

UPDATE Kelemen Hunor: „UDMR e pregătit să guverneze”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a ieșit și el de la consultările avute cu președintele Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre problemele economice pe care le are România și a precizat că UDMR este pregătit să intre la guvernare.

„Posibilitatea de a forma un guvern cu susținere majoritara in parlament, deci o coaliție majoritară. Am spus că în acest moment, problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate și trebuie să găsim soluții echilibrate fiindcă prima provocare este să aducem în acest an venituri în plus, aproape 30 de miliarde, dacă vrem să ajungem la un deficit de 7%.

Acest lucru nu se poate face nici prin creșterea taxelor și impozitelor, nici prin tăierea cheltuielilor. Ar însemna un dezechilibru bugetar, tensiuni în societate. E nevoie de o abordare echilibrată și trebuie să găsim acele măsuri prin care, pe termen mediu, lung, se poate arăta societății, că orice sacrificiu privind reducerea deficitului bugetar, aduce bunăstare și o speranță pentru fiecare familie.

Urmează discuții aplicate cu specialiștii conațiunilor politice, începând de mâine, unde vom discuta toate aspectele, inclusiv cele despre taxe și impozite. Trebuie să fim conștienți că reducerea investiților nu este o soluție. Suntem dispuți să ne asumăm și guvernarea și responsabilitatea guvernării cu bune și cu rele dacă va exista o soluție găsită împreună cu celelalte partide care doresc să vină la guvernare.

Este nevoie de o coaliție majoritară. Guvernul minoritar nu este o soluție, nu este o opțiune bună. Prioritatea trebuie să fie un guvern cu o susținere parlamentară majoritară, adică PSD, PNL, USR, UDMR, grupul minorităților naționale. Vom discuta cu colegii noștri din celelalte partide. Avem nevoie de un acord politic foarte detaliat în care să scriem ce facem și când facem. Trebuie să scriem și ceea ce nu vom face până când această coaliție nu va funcționa”, a declarat Kelemen Hunor.

UPDATE Dominic Fritz: „Îl susținem pe Bolojan pentru funcția de premier”

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a spus clar că USR îl susține pentru funcția de premier pe Ilie Bolojan, despre care spune că ar fi un premier cu autoritate și o credibilitate mare.

„Noi am exprimat foarte clar că înainte să discutăm soluții rapide sau presupus rapide, unde povara pică iarăși pe umerii cetățenii, înainte de creșteri de taxe, trebuie să discutăm toate posibilitățile pentru a reduce din cheltuielile statului. Nu cred că este fair față de români să discutăm despre creșterea TVA-ului, în timp ce sporul de antenă

Am și transmis președintelui că această criză în care ne aflăm este și o șansă nu doar pentru cură de slăbire a statului ci și pentru a declanșa potențialul care există în mediul privat. (…)La sfârșit am discutat scurt despre formarea Guvernului. Noi credem că țara are nevoie de un premier cu o autoritate și cu o credibilitate mare, altfel va fi greu să punem în practică aceste măsuri dificile care urmează. USR crede că acest premier este Ilie Bolojan. I-am și spus domnului președinte că USR și PNL împreună au mai mulți parlamentari decât PSD. Ideea ca nu partidul cel mai numeros să pună premierul nu este chiar așa de absurdă pentru că noi USR susținem propunerea cu Bolojan premier.

Cred că este benefic pentru România să ne luăm acest timp pentru a construi pe o bază solidă Guvernul. Este nevoie și de înțelegere din partea Comisiei Europene care urmează să emită un raport despre progresul României în domeniul reformei fiscale”, a declarat liderul USR.

UPDATE Ilie Bolojan, după consultări: „Este posibil să creștem taxele și impozitele”

Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat, după consultările avute la Cotroceni cu noul președinte al României, că partidul pe care îl conduce este pregătit să guverneze, pentru a rezolva toate problemele pe care le are România.

„Am participat astăzi alături de colegii mei la invitația președintelui României la discuțiile cu partidele politice în vederea formării noului Guvern și a discuției privind situația economică și bugetară a țării noastre. Am prezentat analiza PNL privind această situație, suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu îl mai putem duce în această formă o lungă perioadă de timp.

Avem o creștere accelerată a datoriei, în acest ritm urmează ca la începutul anului viitor să depășim o îndatorare mai mare de 65% din PIB. Avem o absorbție scăzută a fondurilor europene, care ne creează probleme cu privire la susținerea investițiilor care generează dezvoltare. (…)Acest lucru s-a întâmplat fiindcă anul trecut am consumat mai mult decât ne-am putut permite.

În afară de a cheltui mult mai mult, avem și o scădere a volumului de investiții străine directe în România. Acest lucru încetinește creșterea economică în România. PNL este și el parțial responsabil pentru această situație. Ne-am exprimat atât faptul că suntem conștienți de această răspundere dar și disponibilitatea de a participa la guvernare pentru a lua măsuri de a redresa situația. Sunt măsuri de urgență. Astăzi am discutat doar de măsurile care țin de situația de urgență: deficit, fonduri europene. (…) Este posibil să creștem taxele și impozitele”, a declarat Ilie Bolojan.

UPDATE Sorin Grindeanu: „Nu am vorbit de funcții”

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după consultările cu președintele României că formațiunea nu fuge de responsabilitatea guvernării. Potrivit acestuia, nu s-a discutat despre funcții cu șeful de stat, ci doar despre programe și soluții.

„PSD e un partid responsabil și nu fuge de responsabilitatea guvernării. S-a discutat mai mult de partea economică. Ne interesează soluții, și nimic altceva. Nu există o certitudine de acest tip privind intrarea la guvernare, noi discutăm doar despre programe și soluții. Important este să avem un program de guvernare asupra căruia să cădem de acord. Nu am vorbit de funcții. O secundă nu s-a vorbit de așa ceva. Astăzi nu s-a vorbit de funcții. Ne interesează doar programe și soluții”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Primele consultări ale partidelor cu președintele Nicușor Dan

Nicuşor Dan a precizat că discuţiile sunt informale, deşi sunt bine organizate, şi a explicat că nu doreşte graba în desemnarea noului Executiv. Vrea să ofere partidelor timpul necesar pentru a construi o bază comună solidă pentru un program de guvernare eficient. Totodată, a declarat că îşi doreşte o coaliţie formată din cele patru partide pro-occidentale.

PNL merge la discuţii cu o poziţie clară. Propunerea liberalilor pentru funcţia de premier este Ilie Bolojan. Delegaţia PNL este condusă chiar de el, fiind însoţit de lideri precum Adrian Veştea, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Dan Motreanu. Liberalii spun că Bolojan poate implementa reformele necesare şi că susţin formarea unui guvern majoritar.

Ilie Bolojan, susținut pentru funcția de premier

USR a confirmat că îl susţine pe Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru. Dominic Fritz, preşedintele interimar, a declarat că aceasta este şi dorinţa lui Nicuşor Dan. Totuşi, recunoaşte că reformele importante nu pot trece în Parlament fără sprijinul PSD. În acelaşi timp, liderii USR spun că este momentul ca toate partidele să lase deoparte condiţiile dure şi să se concentreze pe soluţii reale.

UDMR îşi exprimă deschis dorinţa pentru un guvern majoritar. Kelemen Hunor spune că această formulă este soluţia realistă, iar el consideră că PSD va fi parte din noua coaliţie. Tot el susţine că România nu este pregătită pentru impozitul progresiv şi că prioritatea este reducerea deficitului bugetar cu 30 de miliarde de lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *