Aşa cum a subliniat încă de la câştigarea alegerilor, prioritatea lui Nicuşor Dan la preluarea oficială a mandatului este aceeea de reducere a deficitului bugetar. Cum această problemă nu este una care să poată fi rezolvată peste noapte, autorităţile române trebuie să găsească înţelegere la autorităţile europene de la Bruxelles, pentru a nu fi penalizaţi de executivul comunitar din cauza deficitul excesiv pe care deja îl avem.
Deficitele bugetare, analizate la Bruxelles pe 4 iunie
Nicuşor Dan a fost întrebat sâmbătă în legătură cu reforma fiscală, având în vedere faptul că 4 iunie este data limită de implementare a acesteia, iar Comisia Europeană va face o evaluare de care depind viitoarele tranşe de bani europeni.
„Data de 4 iunie este o dată comună organismului numit Ecofin pentru toate ţările europene cu deficit. Nu suntem doar noi acolo.
Ceea ce eu sper să se întâmple în 4 iunie este ca, pe de o parte, noi să transmitem până atunci Comisiei Europene o schiţă asupra lucrurilor pe care vrem să le facem – şi în sensul ăsta au fost discuţiile pe care le-am avut săptămâna trecută şi discuţiile pe care le vom avea săptămâna viitoare – şi să avem un interval de timp în care partidele, prin asumarea guvernării, să-şi asume de planul de măsuri pentru reducerea deficitului”, a spus Nicuşor Dan.
Preşedintele ales a subliniat însă că are informaţii că, având în vedere perioada alegerilor prezidenţiale şi timpul necesar pentru instalarea unui nou guvern, România beneficiază de înţelegere din partea Comisiei Europene în această privinţă.
„Adică, acum că am avut alegeri în 18 mai nu cred că este rezonabil şi am primit semnale de la Comisia Europeană că nimeni nu se aşteaptă ca, în intervalul acesta de trei săptămâni, România să facă reformele pe care nu le-a făcut în trei – patru ani.