Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj elevilor și părinților cu privire la prima zi de școală. Ce se va întâmpla

În ultimele săptămâni, elevii, părinții și profesorii au fost presați de întrebarea dacă școala va începe sau nu pe 8 septembrie, conform calendarului oficial, în contextul protestului anunțat de sindicatele din învățământ. Manifestarea este programată să aibă loc în Piața Victoriei, chiar în prima zi de școală.

Începe școala pe 8 septembrie? Răspunsul ministrului Daniel David

Invitat la Observator News, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat că este convins că școala va începe pe 8 septembrie. Potrivit oficialului, anul școlar 2025-2026 va debuta conform calendarului stabilit. Daniel David a ținut să transmită acest mesaj părinților și elevilor.

„Părinţilor le transmit că şcoala va începe pe data de 8 septembrie. Nu cred că vor fi şcolile goale. Dacă se va întâmpla acest lucru – Doamne, fereşte – ar trebui să fie cazuri extrem-extrem de rare”, a transmis ministrul Educației. În același timp, Daniel David spune că înțelege și „perspectiva sindicatelor”.

Ministrul Educației: „Copiii trebuie să vină la şcoală”

Acesta a ținut să sublinieze că situația nu este una care să „bucure” profesorii și sindicaliștii din învățământ, având în vedere măsurile anunțate de Guvern, care afectează acest sector. Ministrul Educației a reiterat ideea potrivit căreia măsurile au fost necesare pentru a putea achita salariile profesorilor și bursele elevilor până la sfârșitul anului.

„Copiii trebuie să vină la şcoală, şcolile vor fi pregătite. Am văzut şi poziţia sindicatelor, mi se pare, din perspectiva unui sindicat, ca să spun aşa, o perspectivă corectă. În sensul că vor fi şi la şcoală. Nu ştiu câte şi ce activităţi vor face, dar cu siguranţă copiii vor intra la clasă şi vor fi supravegheaţi, probabil că unii profesori vor desfăşura activităţile în mod obişnuit, în mod normal, atfel încât – da – şcoala va începe în data de 8”, a adăugat ministrul Educației.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *