Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a rămas oficial fără grup parlamentar în Senat. Luni, doi senatori ai formațiunii, Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun, și-au anunțat demisia în plen, acuzând conducerea că a deturnat complet direcția partidului. Cei doi vor activa de acum ca senatori neafiliați.
Senatorul Fodoca a declarat că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a evita această ruptură. El a transmis că intrase în politică pentru a reprezenta cetățenii, nu interesele de grup. Fostul membru POT a criticat dur deciziile luate de conducere, despre care a spus că au fost influențate de un cerc restrâns, cu influență de tip familial.
„Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcții, grupuri sau calcule de partid. Am fost și rămân un conservator convins, un om al reformelor autentice, care crede în valorile națiunii române, în demnitate și în libertate. Rămân fidel oamenilor, nu intereselor de partid.
Din păcate, conducerea POT a ales un drum greșit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă față de cetățeni. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influență de tip familial, precum și practicile arbitrare de numiri între județe, fără criterii de competență sau merit, au compromis încrederea în direcția promisă, asumată inițial. Am făcut tot ce ține de mine pentru a evita acest moment”, a spus senatorul.
Și senatorul Ștefan Borțun a anunțat că demisionează din POT și din grupul parlamentar. El a explicat că se alăturase mișcării cu speranța că va construi o formațiune democratică, echilibrată și suveranistă. Din păcate, a ajuns la concluzia că aceste dorințe au fost abandonate.
Politicianul a spus clar că nu se mai regăsește în valorile impuse de conducerea actuală. Borțun a menționat că își va continua activitatea politică independent, ca senator neafiliat. El a declarat că își păstrează angajamentul față de tulceni și față de o Românie demnă în spațiul european.
„Actuala conducere vrea doar să distrugă, nu să construiască”
„Subliniez că nu a fost o decizie ușoară. M-am alăturat acestei mișcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii și am considerat că putem realiza alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri, un pol al suveranismului, un partid echilibrat care pune în centru interesul României și al românilor. O Românie demnă în cadrul instituțiilor europene și euroatlantice.
Am crezut că putem construi un partid transparent și democratic dedicat cetățenilor, dar din păcate aceste valori s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valorile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, așa cum mi-a declarat, nu să construiască”, a spus Borțun.
În urma acestor plecări, senatorul PSD Liviu Mazilu a anunțat oficial în plen că grupul POT nu mai există. Această decizie vine după ce, în urmă cu doar o săptămână, alți șase deputați au părăsit formațiunea.