Incidentul a avut loc într-o casă din Oderzo, în provincia italiană Treviso. Un român s-a trezit cu trei hoți în casă, dar nu s-a pierdut cu firea, ci a acționat imediat.
Liviu Apetrei a făcut dezvăluiri incredibile despre eveniment. Bărbatul în vârstă de 38 de ani s-a apărat de unul singur de hoții care au pătruns pe terasa locuinței sale.
„Eram în casă și am auzit zgomote afară. La început, am crezut că era vecinul, dar când am ieșit pe terasă i-am găsit pe cei trei hoți. M-am năpustit asupra primului și l-am aruncat în aer. Ceilalți doi nu au stat pur și simplu, ci m-au atacat imediat, împingându-mă puternic în perete. Într-atât încât încă am o vânătaie pe o parte. Am simțit că familia mea era în pericol și asta mi-a dat curaj de o sută de ori. Mi-am dublat eforturile, lovindu-i pe amândoi cu mâinile goale”, a povestit românul din Italia,
Bărbatul nu înțelege de ce au ales hoții casa sa, pentru că locuința este modestă și nu atrage atenția. Omul a mărturisit că nu se simte erou și că a făcut totul pentru a-și proteja familia.
„Nu, nu mă simt un erou. Am reacționat instinctiv pentru că am simțit că familia mea este în pericol. Sunt bun ca pâinea caldă, dar nu vă atingeți de familia mea.
Desigur, dacă soția și cele trei fiice ale mele ar fi din nou în pericol, aș reacționa la fel. Dar… a mers bine pentru că am fost acasă. Sunt un bărbat cu o anumită forță fizică și am încercat întotdeauna să mă mențin în formă. Dacă o femeie sau o persoană în vârstă s-ar afla într-o situație similară, sfatul meu ar fi să nu reacționeze. I-am spus mereu soției mele: dacă intră hoții, prefă-te că dormi”.
Incidentul și-a pus amprenta asupra soției românului, care este îngrozită. Femeia trăiește cu teama că hoții, care au reușit să scape cu o mașină de culoare închisă, ar putea să se întoarcă.
„I-am cerut șefului meu să nu-mi mai dea curse noaptea, trebuie să stau acasă cu familia. Cred că hoții supravegheau casa; au văzut că TIR-ul nu era, îl lăsasem în altă parte, și s-au gândit că pot acționa.
Au crezut că soția mea era singură acasă. Asta, dacă stai să te gândești, e îngrozitor”, a relatat bărbatul.
Un vecin a observat mașina cu care au fugit hoții. Carabinierii au ajuns la fața locului, fiind chemați de români. Oamenii legii au patrulat zona, dar nu au găsit urme care să ducă la infractori.