Președintele Nicușor Dan nu poate încă promulga legea pensiilor magistraților, în timp ce șefii curților de apel îi cer să o trimită la reexaminare, acuzând că reforma pensiilor speciale inventează mai multe regimuri de pensionare și riscă să afecteze independența magistraților. Judecătorii îi cer reexaminarea legii.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită preşedintelui Nicuşor Dan să retrimită în Parlament, spre reexaminare, Legea privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Judecătorii susţin că reexaminarea este „esenţială” pentru garantarea dreptului cetăţenilor la o justiţie independentă şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Judecătorii îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l de „mentalitate stalinistă” în raporturile dintre puterea executivă şi cea judecătorească, în care „Partidul era cel care decidea ce hotărâri judecătoreşti trebuie pronunţate”.
„Din declaraţiile publice ale mai multor reprezentanţi ai partidelor aflate în prezent la guvernare, adoptarea acestei legi nu reprezintă, în realitate, o corecţie adusă sistemului pensiilor de serviciu, ci este o pedeapsă aplicată judecătorilor de către puterea executivă în vederea subordonării acestora şi obţinerii unor soluţii judecătoreşti agreate de guvern în cauzele în care cetăţenii se judecă cu statul”, consideră judecătorii.
UNJR susţine că legea a fost adoptată într-un climat de presiune publică intensă asupra sistemului judiciar, însoţit de „campanii de denigrare, fake news şi dezinformare” la adresa magistraţilor.
În cererea adresată preşedintelui Dan, UNJR atrage atenţia că actul normativ nu reprezintă o reformă autentică a sistemului de pensii, ci este „o măsură cu caracter punitiv”, menită să exercite presiuni asupra judecătorilor şi să influenţeze soluţiile pronunţate în cauzele în care cetăţenii se judecă cu statul.