Decizia luată de Bogdan, fiul lui Alexandru Arșinel în privința casei din Dolhasca, la trei ani de la moartea actorului: „Sunt și mici regrete”

După moartea tatălui lor, cei doi fii ai regretatului Alexandru Arșinel și-au împărțit averea. Bogdan, fiul cel mare, a luat casa de vacanță de la Câmpina, două terenuri la Dolhasca și Crevedia, precum și o mașină. Cristian a primit, printre altele, și casa din Sinaia și vila de pe litoral.

Ce a făcut fiul lui Alexandru Arșinel cu casa din Dolhasca

Bogdan Arșinel a declarat că a predat casa primăriei, pentru a o face casă memorială. Dacă totul merge bine, în primăvara anului viitor va avea loc inaugurarea.

Am predat-o, într-o anumită formă, primăriei orașului Dolhasca. Sunt ceva proiecte de viitor, pentru comemorarea tatălui meu. Avem pentru primăvara anului viitor în plan câteva evenimente. Dar să vedem cu criza asta financiară dacă vor fi fonduri suficiente pentru a finaliza, de către cei de la Admnistrația Locală a orașului Dolhasca, inaugurarea casei memoriale Arșinel Alexandru.

E în curs de amenajare, cu multe obiecte de-ale tatălui, cu biroul lui de acasă, cu manuscrise, cu CD-uri cu muzica lui, cu tot ce a însemnat din punctul acesta de vedere. Odată cu acest eveniment, vor fi mai multe acțiuni„, a declarat fiul regretatului Alexandru Arșinel

În ceea ce privește comemorarea lui Alexandru Arșinel, de la finalul lunii septembrie, acesta a adăugat că va fi un eveniment restrâns, în familie.

Nu se va organiza nimic special. E o treabă în familie, discretă, o pomenire creștinească. Sunt clipe în care-ți aduci aminte cu bucurii și cu puțin regret. Dar asta e viața, rămânem cu amintirile frumoase. Sunt și mici regrete vizavi de anumite lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Dar istoria va consemna la un moment dat‘, a mai spus Bogdan Arșinel.

Ce povestea Alexandru Arșinel despre copilăria sa din Dolhasca

Alexandru Arşinel a pus Dolhasca pe harta ţării. Era atât de mândru de orăşelul unde s-a născut, la 4 iunie 1939, încât îl pomenea în toate scheciurile. Nici Dolhasca nu l-a uitat. La 19 octombrie 2014, după un proces de reabilitare şi modernizare, a avut loc inaugurarea Casei de Cultură din Dolhasca.

Cum prindea ocazia, actorul povestea despre anii copilăriei sale la Dolhasca. „Îmi plăcea să spun că fac parte din generaţia care ne jucam în tranşee. Deci asta am găsit noi în perioada aia şi, mai ales, asta am găsit când ne-am întors la Dolhasca… o casă transformată în grajd, unde au ţinut cai, vite… şi tranşee în jurul casei, eram lângă calea ferată. În timp s-au rezolvat toate, noi nu realizam, noi ne jucam.

Căutam gloanţe, făceam un foc mare pe malul Siretului, sau al Bahluiului, şi aruncam gloanţe în foc, ne ascundeam şi după un timp ne duceam şi controlam, câteodată mai pleca câte un glonte şi mai lua degetele la un copil… la o familie a omorât doi copii, că au aruncat o grenadă şi aia i-a ras! A fost copilăria după război’, îi povestea Arşinel lui Dan Negru în emisiunea „Legendele’.

Cum s-a împărțit averea lui Alexandru Arșinel între cei doi fii ai săi

Din ultima declaraţie anuală de avere a actorului reieșea că Alexandru Arşinel a încasat 33.720 lei (pensie de revoluţionar), 73.512 lei (pensie), 74.772 lei (indemnizaţie de merit de la Ministerul Culturii) şi 10.800 de lei (o indemnizaţie handicap gr. 2 pentru că își îngrijea soţia bolnavă). Totalul anual a fost de 107.232 lei, ceea ce înseamnă 8.936 lei pe lună.

De asemenea, actorul deţinea patru terenuri: o cotă parte din 2 terenuri la Dolhasca şi 2 terenuri integrale la Sinaia şi Samurcaş – Crevedia. În plus, actorul avea și un imobil în București, de 225 de metri pătrați, pe care l-a dobândit prin cumpărare în anul 1996.

Alexandru Arșinel avea şi trei case de vacanţă şi un apartament la Bucureşti, dar şi un autoturism marca Toyota.

O parte din moștenire se regăsește și în declarația de avere a Ralucăi Alice Arșinel, director la Ministerul Afacerilor Externe, soția lui Bogdan Traian Arșinel. Conform documentului, fiul cel mare al actorului a primit, pe lângă terenurile aferente, o casă de vacanța în Câmpina, una la Crevedia și o alta a Dolhasca.

La ultimele două proprietăți apare ca moștenitor și Alexandru Cristian Arșinel, fiul cel mic al actorului, precum și alte rude ale acestuia. De asemenea, automobilul marca Toyota, deținut odinioară de Alexandru Arșinel, a ajuns tot la fiul cel mare

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *