Decizia BEC de vineri vine la doar două zile după ce fostul lider PSD și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. La scurt timp după depunerea candidaturii, acesta a fost exclus din PSD, social-democrații susținându-l pe fostul partener de guvernare al lui Ponta, Crin Antonescu.
Victor Ponta, oficial în cursa pentru Cotroceni
Fostul premier al României între anii 2012 și 2015 a intrat oficial în cursa pentru Palatul Cotroceni. Fostul lider PSD, care în perioada în care s-a aflat la Palatul Victoria s-a remarcat prin poziții de stânga, candidează acum pe culoarul curentului suveranist. De altfel, acesta a criticat decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, mesajul său fiind unul anti-sistem.
„România este într-o criză fără precedent. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie, au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea și voi vedea dacă voi fi lăsat să candidez, pentru că probabil sunt considerat un pericol la fel de mare ca alți candidați
Simt că este nevoie de o schimbare radicală, trebuie resetat tot sistemul și trebuie un nou început. Trebuie redată puterea românilor”, a declarat fostul lider PSD, care, de asemenea, a criticat ajutorul militar acordat Ucrainei, susținând că „România este implicată în războaie care nu sunt ale ei”.Revenirea în politică a lui Victor Ponta
Victor Ponta se retrăsese din politică în anul 2020, atunci când partidul său ProRomânia nu a trecut pragul electoral. Potrivit propriilor declarații, după acel moment a intrat în afaceri, având o firmă de consultanță care i-a adus un venit semnificativ în acești ani.
Trei ani mai târziu avea să revină în politică, după ce premierul Marcel Ciolacu avea să-l numească consilier onorific. Revenirea în PSD s-a concretizat la alegerile parlamentare din toamna anului trecut, atunci când Ponta a obținut un nou mandat de deputat, al cincilea din carieră.
În contextul candidaturii la alegerile prezidențiale, împotriva candidatului susținut de PSD, fostul premier a fost exclus din partid pentru a doua oară. „Victor Ponta s-a autoexclus mai de mult, astăzi a fost votul care arată că domnul Victor Ponta nu mai este membru PSD”, avea să declare Radu Oprea.
„Mă doare sufletul pentru „poporul pesedist”, care este umilit și desconsiderat! Eu îl apăr și îl prețuiesc – din păcate, conducătorii lor i-au vândut încă o dată „boierilor” aroganți de la PNL, mafiilor transpartinice și Sistemului lui Iohannis! Eu îi voi reprezenta cu cinste și onoare”, a transmis Ponta, după excluderea din partid.