O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.Pachet turistic Germania
Nicoleta Gherasimoae, o româncă stabilită de 20 de ani în Germania, crede că românii se păcălesc de multe ori singuri, spunându-și că la un moment dat că vor reveni în țară, dar folosesc orice prilej pentru a amâna decizia.
„Am ajuns la concluzia că dacă nu pleci din Germania spontan, așa de azi pe mâine, să spui stop, nu o să pleci niciodată. Sau o să pleci, dar foarte greu sau foarte târziu. Nu așa se face. Ți-a venit gândul? Ți-a ajuns cuțitul la os. Pune mâna și pleacă. Fă-ți bagajele, dă-mi demisia, stai cele trei luni sau cât trebuie să stai la muncă și apoi pleacă acasă la tine, acolo unde te trage sufletul, inima, acolo unde crezi că ești aproape de Dumnezeu.
Nu mai sta! Pentru că așa se ivește una și cealaltă: ba e jobul, ba mai trebuie să stai puțin, ba că n-a împlinit copilul 18 ani. Ajungi să te îmbolnăvești psihic. Ia o hotărâre, nu o regreta niciodată. Înarmează-te cu putere și răbdare și pleacă. Pleacă acolo unde dorește sufletul său. Du-te în țărișoara ta, acolo unde ți-e drag să trăiești, acolo unde ți-e gândul de fiecare dată, de acolo de unde nu vrei să mai pleci”, este invitația româncei către conaționalii noștri care trăiesc în străinătate.