Timp de un deceniu, Klaus Iohannis a fost permanent în atenția românilor, prin prisma funcției pe care a ocupat-o. Cu toate acestea, viața sa personală a rămas în mare parte un mister pentru publicul larg. Discret și rezervat, fostul președinte a ales să nu își expună familia în lumina reflectoarelor. Totuși, în volumul autobiografic „Pas cu pas”, Klaus Iohannis a făcut câteva mărturisiri rare despre originile sale și despre cei care i-au fost alături din umbră, inclusiv despre sora sa, Krista.
Klaus Iohannis are o soră cu patru ani mai tânără
Krista, cu patru ani mai tânără decât fratele său, este un personaj necunoscut pentru majoritatea românilor. Născută și ea în Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni, Krista a ales o viață discretă, departe de tumultul politicii și de agitația presei. După Revoluția din 1989, aceasta a plecat în Germania, unde s-a stabilit definitiv. Despre viața ei actuală nu se cunosc foarte multe informații, însă se știe că a preferat întotdeauna intimitatea și anonimatul.
Prezența Kristei în spațiul public a fost practic inexistentă până în momentul în care soția lui Klaus Iohannis a postat, pe rețelele de socializare, o fotografie de familie realizată în Germania. În imagine, Krista apare zâmbitoare, alături de fratele său și de ceilalți membri ai familiei.
Așezată pentru fotografie chiar lângă celebrul ei frate, asemănarea dintre ei e evidentă, atât în ceea ce privește zâmbetul, cât și ochii sau pomeții. Krista poartă o tunsoare bob și seamănă izbitor cu fostul președinte.
Unde trăiește familia lui Klaus Iohannis
În cartea sa, Klaus Iohannis vorbește cu căldură despre familia sa și explică decizia părinților și a surorii sale de a părăsi România.
Klaus și Crista Iohannis provin dintr-o familie de sași transilvăneni. Părinții lor, Susanne şi Gustav Heinz Johannis, au emigrat în Germania după Revoluția din 1989, ajungând să devină cetățeni cu drepturi depline.
„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie”, a scris președintele în cartea sa.
5 știri by Libertatea cu Dorin Chioțea – Cele mai virale știri ale săptămânii
Krista locuiește de atunci în Germania, unde are propria familie.
„Părinţii mei au plecat prin 92-93. Pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, mărturisește în carte fostul șef de stat.
Emigrararea lor a fost un pas firesc pentru o familie care dorea mai multă stabilitate după decenii trăite în comunism.
Un detaliu interesant și puțin cunoscut este legat de numele de familie. În timp ce părinții săi se numeau „Johannis”, Klaus a fost înregistrat „Iohannis” dintr-o eroare birocratică a unui funcționar. De atunci, numele fostului președinte a rămas așa în acte, fiind diferit de al celorlalți membri ai familiei.
De ce Klaus Iohannis nu a vrut copii
Președintele României a explicat la un moment dat, într-un interviu, și de ce el și soția lui nu au dorit să adopte un copil, chiar dacă sunt împreună de atâta vreme. Klaus Iohhanis a declarat că a dorit să se concentreze pe partea profesională.
„Nu a fost o idee pe care să o luăm în considerare, pentru că acum 20 de ani am decis să intru într-o carieră foarte publică şi poate, dacă aş fi avut copii, nu aş fi făcut acest pas. Aşa, am avut mai mult timp, mai multă energie la dispoziţie pentru a mă implica în ceea ce fac în calitatea mea de persoană publică”, spunea Klaus Iohannis.