Ziua de ieri a fost una magică pentru Alina Eremia și Eduard Barbu. Cei doi au ajuns în fața altarului și și-au jurat iubire veșnică în fața Lui Dumnezeu. Evenimentul a fost organizat într-un cadru restrâns, alături de ei fiind rudele și cei mai apropiați prieteni. După 8 ani de relație, Alina Eremia și Eduard Barbu au făcut pasul cel mare.
Sâmbătă, 16 august 2025, mirii au spus „DA” la Palatul Snagov, într-o ceremonie de poveste, ferită de ochii curioșilor. Nașii au fost Lucian Ștefan Gîtiță, fondatorul Global Records, și soția lui. Petrecerea a avut momente spectaculoase, iar unul dintre detaliile inedite a fost faptul că mirii au ales nu un singur tort, ci șapte torturi mai mici, fiecare creat într-un stil simplu și rafinat, exact pe gustul Alinei
Cum a apărut Antonia la nunta Alinei Eremia
Printre invitații de seamă s-a numărat și Antonia, a cărei apariție nu a putut trece neobservată. Artista a radiat într-o rochie lungă, satinată, de un albastru pastel delicat, cu imprimeuri florale discrete, care i-au pus în evidență silueta. Ținuta a fost completată de o pereche de sandale argintii cu toc, perfect asortate cu manichiura și pedichiura în ton deschis. Pentru accesorizare, a ales o poșetă argintie, în formă rotundă, cu detalii strălucitoare, care a atras imediat atenția.

Antonia a mizat pe un look natural și rafinat: părul l-a purtat într-un coc lejer, cu două șuvițe lăsate pe față, un detaliu care i-a accentuat aerul relaxat, dar elegant. Prezența ei la nunta Alinei a confirmat încă o dată prietenia apropiată dintre cele două artiste, care se susțin reciproc atât pe plan profesional, cât și în momente importante din viață.
Imediat după ce au devenit oficial soț și soție, Alina Eremia a împărtășit cu prietenii virtuali primele imagini de la eveniment. Mireasa a strălucit într-o rochie tip sirenă, cu dantelă, corset, trenă și un voal pe cap, accesorizată cu un buchet de cale albe și bijuterii din aur alb