CTP a comentat cele întâmplate în ultimele ore, în ceea ce-l privește pe Călin Georgescu. Într-o intervenție la un post de televiziune, acesta a menționat faptul că mai important decât votul este Consituția. De asemenea, îl acuză pe suveranist că ar fi trișat în cadrul campaniei electorale.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că nu votul este cel mai puternic instrument, ci Constituția. De asemene, și legile în vigoare sunt peste votul cetățenilor.
„Întrebarea la care mulți nu știu răspunsul corect în această țară este: cine are puterea cea mai mare în țară, într-un anume moment? Iat, sunt mulți care spun votul poporului este cel mai puternic în țara noastră. Prin urmare, lăsați-ne să votăm pentru că votul poporului este suprem! Ceea ce învățăm acum, democrație, nu este adevărat. Cel mai puternic lucru în țară în acest moment este Constituția.
Într-o democrație cel mai puternic lucru nu este votul, votul nimănui, nici în alegeri locale, nici în alegeri parlamentare, nici prezidențiale, nici votul în Parlament. Într-un anume moment, cel mai puternic lucru este Constituția și legile în vigoare. Sigur că și Constituția, și legile pot fi schimbate la un moment dat. Cum? Prin vot! Pot fi schimbate de popor prin referendum sau prin reprezentanții săi aleși. Dar atunci când se produce o rundă de alegeri în acel moment este valabilă Constituția, în acel moment sunt valabile legile și ele prevalează votului”, a declarat CTP, în cadrul emisiunii „Bună, România”.În același timp, CTP afirmă că Georgescu a trișat în competiția electorală, în raport cu ceilalți candidați de la acea vreme, obținând „avantaje necuvenite”. Astfel, acesta o include și pe Diana Șoșoacă și afirmă că și aceasta a încercat să păcălească oamenii.
„Ce s-a întâmplat acum, aș alege o imagine ca să rămână în minte din sport, din atletism, în probele de alergare când aleargă sportivii pe opt culoare și în centrul stadionului de atletism este gazon, unde se desfășoară alte probe, aruncarea ciocanului și așa mai departe. Imaginați-vă că un competitor aflat pe culoarul cel mai apropiat de iarbă o ia pe coardă la un moment dat, o taie prin iarbă și aleargă ieșind pe coardă, în vreme ce ceilalți aleargă pe cercuri, iar el o taie prin iarbă. Firește că are un avantaj clar asupra celorlalți.
În cazul de față, luatul prin iarbă, ca să nu zic prin miriște înseamnă nerespectarea Constituției. Candidatul Georgescu și înainte, candidata Șoșoacă, au luat-o pe miriște. Deci au concurat în mod necinstit în raport cu ceilalți candidați. Eu vorbesc acum de un criteriu de care nu s-a vorbit în toate discuțiile de până acum, după știința mea, criteriul șanselor egale.
Nu mai vorbesc în clipa de față de încălcarea Constituției, ci de faptul că ceilalți competitori nu s-au apucat să folosească exprimări de genul: ieșim din NATO, ieșim din UE, participăm la hăcuirea Ucrainei. Recurgând la astfel de procedee, Georgescu și Șoșoacă au obținut avantaje necuvenite în competiție”, a mai adăugat CTP.