Călin Georgescu, împreună cu alte 21 de persoane, a ajuns în fața instanței, fiind acuzat de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale. În dosar apar detalii explozive: el ar fi încercat să obțină până la 35 de milioane de dolari pentru campania prezidențială, scrie Mediafax.
Potrivit procurorilor, Georgescu i-ar fi cerut lui Horațiu Potra să intervină pe lângă controversatul om de afaceri Frank Timiș, pentru a obține o finanțare estimată între 20 și 35 de milioane de dolari. Discuțiile datează încă din aprilie 2022, conform interceptărilor găsite pe telefonul lui Potra.
Descoperire uluitoare despre Călin Georgescu
În schimbul banilor, Georgescu ar fi pus pe masă promisiuni serioase: redeschiderea exploatărilor miniere din România, „în special cele de aur”, dar și garanția că „are deja sprijinul americanilor care i-au făcut campanie la Trump și de la cei care au negociat ieșirea UK din UE”.
Tonul discuțiilor era unul direct.
„Am nevoie de sprijin, apoi sprijin și eu!”, declara Georgescu într-unul dintre mesajele surprinse de anchetatori.
La rândul său, Horațiu Potra îl lăuda în fața lui Frank Timiș:
„D-ul Georgescu a spus că poate negocia orice cu dvs, pentru ca doar cu astfel de oameni ca dumneavoastră poate readuce economia României la suprafață. Oameni harnici, deștepți, credincioși, patrioți, nu slugi globaliste”, se arată în rechizitoriu.
Ancheta mai scoate la iveală și faptul că Georgescu ar fi beneficiat deja de resurse financiare de la Potra. Acesta i-ar fi pus la dispoziție o limuzină Mercedes GLE Coupe, închiriată în vara lui 2024, cu o rată lunară de aproximativ 16.900 de lei, plătită cash. În plus, anchetatorii au descoperit că Georgescu primea constant bani lichizi, fie direct, fie prin intermediul unor apropiați ai lui Potra, în diverse locații din București și Ilfov.