Cătălin Crișan, acuzat de iubita lui, Camelia, că a agresat-o fizic. Femeia a sunat la 112 și declarat că a fost lovită cu pumnul, trasă de păr și împinsă, dar apoi și-a retras plângerea

Cătălin Crișan, în vârstă de 57 de ani, a fost acuzat de fosta sa parteneră, Camelia, de agresiune fizică, însă aceasta și-a retras plângerea la finalul lunii mai. Incidentul a avut loc pe 3 aprilie 2025, în Sectorul 4 al Capitalei, iar cazul a ieșit la iveală abia după despărțirea celor doi.

În seara de 3 aprilie, în jurul orei 22:00, Camelia a sunat la 112, reclamând că a fost agresată de partenerul său. Polițiștii de la Secția 15 au intervenit la fața locului, unde femeia a declarat că a fost lovită cu pumnul, trasă de păr și împinsă în frigider, fiind apoi alungată din casă.

„La data de 3 aprilie 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 15 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei’, a transmis Poliția Capitalei joi, 5 iunie.

Conform sureselor judiciare citate de Libertatea, care au confirmat că este vorba despre artist și fosta sa iubită, Camelia a povestit că, „în urma unui conflict spontan cu partenerul său, în vârstă de 57 de ani, ar fi fost agresată fizic de către acesta’.

Cu toate acestea, Camelia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a solicitat îngrijiri medicale. Inițial, ea nu a depus plângere și a refuzat emiterea unui ordin de protecție, dar ulterior a făcut o plângere la Parchet.

La sfârșitul lunii mai, Camelia a decis să retragă plângerea, declarând că nu mai dorește continuarea cercetărilor. În aceeași perioadă, cei doi s-au despărțit oficial, după o relație de doi ani. Cătălin Crișan, care a trecut deja prin două divorțuri, a confirmat separarea, dar nu a oferit detalii despre motivele acesteia.

Reacția lui Cătălin Crișan după ce a fost acuzat de fosta iubită de agresiune fizică

Cătălin Crișan și Camelia s-au despărțit în urmă cu o lună și jumătate. După incident, artistul ar fi încercat să se împace cu ea, cu intenția de a o convinge să renunțe la acuzații. După ce a reușit să obțină retragerea plângerii penale, celebrul cântăreț ar fi revenit la comportamentul agresiv.

Recent, însă, artistul a fost acuzat de agresiune și șantaj de apropiați ai fostei iubite, care au făcut declarații pentru Cancan.ro. Cântărețul a dezmințit însă afirmațiile apărute azi-noapte și a declarat că nu este un bărbat violent din niciun punct de vedere, susținând că nu a fost agresiv fizic sau verbal.

„Sunt nişte minciuni, nici nu se pune problema! Doamne fereşte, nici nu ştiu despre ce este vorba. Nu ştiu nimic, e o aberaţie, o prostie! Eu nu lovesc nici o muscă, ferească Dumnezeu! Au stat prietenii cu noi, ferească Dumnezeu!

Mie nu mi-a spus nimic, nici măcar ea, ferească Dumnezeu! Eu am făcut 11 ani arte marţiale, în primul an am învăţat când te lupţi cu cineva trebuie să te lupţi sportiv, în sensul acesta, în primul rând să fie bărbat, o femeie nu ai voie să o loveşti nici cu o floare, ferească Dumnezeu. Cum să vă spun eu, nu e nimic senzaţional, am rămas prieteni, vedem lucrurile diferit, practic. Ne vom ajuta dacă unul dintre noi are nevoie de celălalt’, a spus artistul la Știrile Antena Stars

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *