BOMBA momentului în showbiz! Cătălin Scărlătescu s-a amorezat de o arhitectă tinerică! Relația cu Doina Teodoru e istorie

Este bomba momentului în showbiz! Relația dintre chef Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru e istorie! Juratul de la MasterChef nu a pierdut timpul și deja și-a găsit o nouă iubită, iar CANCAN.RO a aflat toate detaliile despre noua lui cucerire. Se pare că povestea de dragoste a celor doi a început să scârțâie în urmă cu ceva vreme, iar separarea a fost inevitabilă. Actrița și chef-ul și-au spus adio la începutul verii, însă dacă aruncăm un ochi pe rețelele de socializare, nimic nu pare schimbat (cel puțin pe pagina Doinei). Realitatea însă e alta, pentru că bucătarul de la PRO TV nu doar că are o nouă parteneră de viață, dar deja a început să le-o prezinte apropiaților. 

Toamna se numără relațiile…eșuate. Nimeni nu s-ar fi gândit că povestea dintre Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru scârțâie. Mai ales că nu au existat prea multe semne. Chef-ul a cerut-o pe actriță în căsătorie anul trecut, iar toată lumea se aștepta să aibă loc o nuntă, nicidecum o separare. Au existat niște zvonuri că relația lor nu ar mai merge ca înainte, însă niciunul dintre ei nu a confirmat ori infirmat vreo speculație.

Însă chef-ul și-a găsit alinarea în brațele altei domnișoare blonde, iar relația pare să fie una destul de serioasă. Ba mai mult decât atât, Cătălin Scărlătescu o duce pe actuala în aceleași locuri acolo unde se plimba cu fosta logodnică. Pe noua iubită o cheamă Elena, are 27 de ani, este arhitect și e originară din Focșani.

Cătălin Scărlătescu s-a despărțit de Doina Teodoru și are o nouă iubită

Dacă aruncăm un ochi pe pagina de Instagram a Doinei Teodoru, totul pare neschimbat. Nu a făcut „curățenie” prin postări și încă putem vedea imagini cu ea și Cătălin Scărlătescu. La el însă, situația stă diferit, era și firesc, de altfel, prin prisma faptului că și-a refăcut viața rapid după separare. Unii au simțit că ceva e putred în momentul în care cei doi au anunțat că au amânat nunta. Întrebată de CANCAN.RO ce se întâmplă, Doina spunea în luna februarie: „Nunta nu se va întâmpla anul acesta, cu siguranță nu, pentru că nu se întâmplă, asta e” .

Dar să revenim la actuala iubită a chef-ului de la PRO TV, pentru că relația pare să avanseze cu repeziciune. Cătălin Scărlătescu nu se ferește să meargă împreună cu ea la evenimentele la care este invitat, ba chiar și la filmările emisiunii MasterChef. Însă cu siguranță cel mai interesant este faptul că bucătarul o plimbă pe actuala în aceleași locuri pe unde mergea și cu fosta. Se știe că îndrăgește Delta Dunării și deține și o casă acolo, așa că bifat o escapadă și cu noua parteneră de viață. Iar fotografiile postate de cei doi de pe aceeași ambarcațiune sunt mai mult decât grăitoare.

Dar să vedem ce declara Cătălin Scărlătescu în urmă cu ceva vreme despre plimbările pe care le făcea cu actrița în Deltă.

„Da, i-a plăcut, prinde pește (n.r. dacă îmi place Doinei în Deltă). N-avem probleme în treaba asta. Cel mai interesant în Deltă este să stai la hotel. Nu știi când vii, nu știi când pleci. Și la hotel nu trebuie să faci tu patul, nu trebuie să cureți, nu trebuie să… E mult mai interesant la hotel. Doar că eu, nebunul de mine, am zis: ia, hai! S-a și ivit oportunitatea să iau căsuța asta. Poate mă leagă mai mult pe mine de Delta. Și se pare că până aici e ok”, declara Cătălin Scărlătescu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *