Antonia și-a luat prin surprindere fanii cu cea mai recentă veste! Vedeta le-a transmis acestora că a trecut printr-o operație și va fi nevoită să lipsească pentru o perioadă de pe scenă. Iată ce a spus!
După o perioadă în care fanii i-au simțit absența în mediul online, Antonia le-a oferit explicații celor care o iubesc și a mărturisit că va mai trebui să lipsească puțin deși nu își dorește acest lucru.
Antonia a trecut printr-o operație
Vedeta a mărturisit că îi este dor de scenă, dar este nevoită să facă o pauză din cauza operației prin care a trecut. Antonia a postat pe contul său de Instagram o serie de fotografii de la concerte, alături de un mesaj:
„Îmi este atât de dor de scenă! A trebuit să fiu operată, dar mă voi întoarce curând! Vă voi povesti când voi fi pregătită. Până atunci, nu vă trimit decât iubire!”
În acest moment nu se știe dacă operația a fost necesară din cauza unor motive medicale sau dacă șatena a optat, din nou, pentru o intervenție estetică.
Ce operații estetice are vedeta
Antonia, sinceră cum ne-a obișnuit, a recunoscut că a apelat de-a lungul timpului la medicul estetician. Artista a avut trei sarcini, motiv pentru care corpul său a suferit diverse modificări. Astfel, vedeta ajunsese să nu se mai simtă bine în propria piele.
În cele din urmă, soția lui Alex Velea a decis să facă unele schimbări. Cântăreața a dezvăluit că are două operații estetice, iar una dintre intervenții a fost la nivelul sânilor și cealaltă la abdomen.
„Așa cum ai spus, am avut trei sarcini, corpul meu a trecut prin multe, așa că am simțit nevoia să schimb anumite lucruri cu care nu mai eram confortabilă, asta și pentru că sunt perfecționistă. Am avut două intervenții care au fost necesare: la nivelul sânilor și la abdomen”, a mărturisit Antonia pentru Viva.ro.