BREAKING George Simion s-a răzgândit și va candida la alegerile prezidențiale, 

George Simion și Anamaria Gavrilă candidează în comun la alegerile prezidențiale. Aceștia au anunțat miercuri că, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu Călin Georgescu, amândoi vor depune candidaturile la alegerile prezidențiale, apoi unul din ei se va retrage, la Realitatea TV.

George Simion: După ce ne-am întâlnit amândoi cu Călin Georgescu, vă putem spune care e planul: toată presiunea pentru revenirea la turul 2. Noi vom face pașii necesari mai departe.

Ana Maria Gavrilă: Ne vom depune candidaturile atât eu, cât și George Simion. Ca urmare a validării, unul dintre noi se va retrage.

Liderul AUR face această decizie, în ciuda faptului că a anunțat chiar marți, imediat după interzicerea lui Călin Georgescu, faptul că nu va candida la alegerile prezidențiale.

„Nu voi candida la postul de președinte al României. Am candidat, am primit 1.300.000 de voturi, domnul Georgescu a primit 2.100.000 de voturi, urma să câștige al doilea tur de scrutin, așa că decizia în acest moment este la domnul Călin Georgescu. Mai sunt foarte puține zile până când se pot depune dosarele de candidatură”, a transmis George Simion marți.

Președintele AUR a asigurat că rămâne pe poziții, că nu îl trădează pe Călin Georgescu, și că a fost corect față de propria conștiință, însă se pare că situația politică l-a determinat să își depună candidatura.

„Nu vreau să stric unele știri false care s-au perindat la unele posturi de televiziune, dar nu am complotat, nu am strâns fără știrea domnului Călin Georgescu semnături, nu am făcut nimic altceva decât să fiu corect față de propria conștiință, față de poporul român și mai departe vreau să fiu în continuare corect și nu mă voi da niciun pas în stânga sau în dreapta, și rămân pe aceleași poziții”, mai preciza George Simion.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *