Un primar din România și-a pierdut viața într-un accident tragic, după ce un utilaj agricol s-a răsturnat peste el pe un teren. Evenimentul a avut loc miercuri, 2 septembrie, în comuna Băița din județul Hunedoara, potrivit News.ro.
Victima este Damian Diniș, care avea vârsta de 58 de ani și se afla de mai mulți ani la conducerea administrației locale ca primar al comunei Băița. Accidentul s-a produs pe un teren situat în afara drumurilor publice, unde bărbatul a fost prins sub utilaj.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați despre producerea evenimentului în jurul orei 16.40, conform IPJ Hunedoara. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au fost sesizaţi, în data de 2 septembrie a.c. în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băiţa, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, şi-ar fi pierdut viaţa. Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la faţa locului a fost constatat decesul persoanei în cauză”, a transmis instituția.
La faţa locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Oamenii legii au anunţat că vor continua verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.