Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat luni seară că Dunărea ar putea atinge marți, 11 august, un debit de 1.360 de metri cubi pe secundă — un nivel fără precedent în înregistrările moderne. Mai grav, estimarea de duminică, potrivit căreia Centrala de la Cernavodă mai putea funcționa nouă zile, nu mai e valabilă. Ceva s-a schimbat pe albia fluviului.
Acel ceva are un nume simplu: un dâmb. Un obstacol format spontan pe traseul de 60 de kilometri al apei a reorientat debitul, astfel încât apa crescută artificial prin intervenții tehnice nu a mai ajuns pe canalul care alimentează centrala nucleară. Lucrările de dragare continuă, Guvernul a alocat de urgență cinci milioane de lei printr-o ședință extraordinară luni, dar prognoza e sumbră.
Cum s-a ajuns la colaps în 24 de ore
Duminică, situația părea sub control relativ. Autoritățile coborâseră patru barje și dislocaseră o stâncă din albia Dunării, reușind să crească nivelul apei cu opt centimetri în prima zi. Era un câștig mic, dar real. Estimarea oficială suna că Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă poate funcționa încă nouă zile.
Luni seară, totul s-a recalibrat. Apa cărată de curenți a adus cu ea aluviuni, a creat noi formațiuni pe fundul fluviului și a apărut un obstacol pe care nimeni nu îl anticipase. „S-a creat un obstacol, un dâmb care a reorientat apa și, astfel, nu a mai ajuns direct pe canalul unde ar fi trebuit, pentru centrala de la Cernavodă”, a explicat Buzoianu la Euronews. Mecanismul e brutal de simplu: creșterea debitului nu înseamnă nimic dacă apa o ia pe altă cale. Asta e miza reală a acestei crize — nu e o simplă secetă pe un fluviu, ci o situație în care intervenția umană se lovește de dinamica imprevizibilă a unui curs de apă cu aluviuni în mișcare.
De ce e greu să gestionezi un fluviu în colaps
Buzoianu a spus-o direct: „Este aproape imposibil de gestionat.” Fraza sună a recunoaștere a neputinței, dar e, de fapt, o descriere tehnică exactă. Un fluviu cu debit extrem de scăzut și cu aluviuni în mișcare devine impredictibil. Fiecare intervenție — o stâncă dislocată, o barjă coborâtă — modifică curenții, care la rândul lor modifică fundul albiei, care creează noi obstacole. E un lanț pe care nu-l poți opri de la distanță.
Concret, echipele lucrează acum să demoleze obstacolul nou format, în paralel cu lucrările de dragare. Dragarea are un rol pe termen ceva mai lung: chiar dacă Unitatea 2 se oprește, lucrările ar putea scurta semnificativ timpul necesar repornirii, în momentul în care debitul revine. O centrală nucleară nu se repornește cu un buton, iar fiecare zi câștigată contează în balanța de energie națională.
Miza pentru sistemul energetic și ce urmează
România produce prin Cernavodă circa 18-19% din consumul național de energie electrică. Oprirea Unității 2 ar însemna un deficit real, care trebuie compensat imediat din alte surse — hidro, gaze, importuri. În august, cu consum ridicat de răcire, marja e îngustă. Buzoianu a spus că „fiecare zi câștigată e un plus” — e adevărat, dar și o formulă care maschează urgența. Dunărea e la 1.400 de metri cubi pe secundă acum, posibil la 1.360 marți, fără niciun semn că trendul se întoarce rapid.
Întrebarea care rămâne după toate declarațiile de luni seară: dacă dâmbul este demolat și apa revine pe canal, mai avem suficient timp înainte ca debitul să scadă sub pragul critic? Nimeni nu a dat un răspuns clar. Miercuri sau joi vom ști dacă lucrările au ținut apa pe canalul corect. Până atunci, vara lui 2026 se conturează deja ca un reper negativ în istoria Dunării — și nu din vina nimănui, ceea ce o face și mai greu de gestionat.