Pescar de 70 de ani, electrocutat în apropierea căii ferate din Călărași. Undița sa ar fi atins linia de contact
Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani s-a electrocutat sâmbătă în apropierea căii ferate din zona Dragoș Vodă, județul Călărași.
Incidentul s-a produs în timp ce acesta se deplasa spre un loc de pescuit și transporta o undiță.
Undița ar fi ajuns în apropierea firelor electrice
Potrivit primelor informații transmise de CFR, undița bărbatului ar fi atins sau s-ar fi apropiat periculos de firele liniei de contact.
La fața locului au intervenit echipaje de Poliție și Ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Incidentul a avut loc pe linia ferată Dragoș Vodă–Ciulnița, aflată în raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța.
„Potrivit primelor informații transmise prin serviciul unic de urgență 112, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, care se deplasa către un loc de pescuit, s-a electrocutat după ce undița pe care o transporta a atins firele liniei de contact”, au transmis reprezentanții CFR.
Linia de contact funcționează la aproximativ 27.000 de volți
CFR avertizează că instalațiile electrice feroviare sunt extrem de periculoase.
Linia de contact care alimentează locomotivele și trenurile electrice funcționează la o tensiune de aproximativ 27.000 de volți.
Electrocutarea se poate produce nu doar prin atingerea directă a firelor, ci și prin apropierea la o distanță periculoasă, prin formarea unui arc electric.
CFR avertizează asupra obiectelor lungi
Reprezentanții companiei atrag atenția că undițele, scările, tijele, barele metalice și alte obiecte lungi nu trebuie ridicate sau transportate în apropierea liniilor electrificate.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.