Cei doi împărtășesc des momente din escapada lor, iar una dintre cele mai recente filmări i-a surprins vorbind despre viitorul relației și despre momentul în care vor ajunge în fața altarului.
Lucia și Iosif au planuri mari de viitor
În timp ce Iosif a descris această vacanță drept o adevărată lună de miere, Lucia nu a ratat ocazia să aducă vorba de căsătorie. Iosif și Lucia vor fi plecați până în septembrie, considerând această vacanță drept una bine merită după tot timpul petrecut în emisiune.
Iosif: Stăm până în septembrie. Asta e luna de miere.
Deși nu au părăsit de mult emisiunea, cei doi s-au mutat împreună și vorbesc deja despre nuntă. Iosif i-a promis iubitei sale că vor mai avea parte de o lună de miere în momentul în care se vor căsători.
Lucia: Păi și când mă ceri de soție? Când o să ne căsătorim nu o să mai avem o lună de miere?
Iosif: Ba da. Asta e luna de miere de început. Sunt mai multe. Și la 30 de ani facem nunta de argint, la 40 nunta de aur. Și la 50 de ani schimbi femeia. Așa e rolul. În capul tău schimbi femeia, dar tot pe ea o ai.
Filmarea a fost apreciată de fani, care le-au transmis numeroase mesaje de susținere și i-au felicitat pentru relația pe care o construiesc împreună.
,Sunteți minunați!”/,Vacanță plăcută în Bali”/,Să fii fericit și sănătos”,au scris aceștia.