Explozie în PNL! Alina Gorghiu îl face praf pe Ilie Bolojan: „A distrus partidul după ce a ajuns premier”

Războiul din PNL se adâncește. Alina Gorghiu a lansat un atac dur la adresa conducerii partidului și, în special, a premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a schimbat direcția formațiunii și a îndepărtat liberalii din prim-plan. Fostul ministru susține că problemele din partid au început odată cu instalarea Guvernului Bolojan și avertizează că PNL își pierde identitatea.

Invitată în emisiunea „Subiectul zilei”, moderată de Răzvan Dumitrescu, Alina Gorghiu a afirmat că Executivul condus de Ilie Bolojan a fost construit cu prea puțini reprezentanți ai Partidului Național Liberal și cu prea multe persoane din afara formațiunii.

„Startul a fost în momentul în care s-a constituit Guvernul. (…) În afară de Cătălin Predoiu, care este un om cu experiență și a făcut parte din mai multe guverne, pe locurile PNL au ajuns oameni din USR, REPER și din societatea civilă”, a declarat aceasta.

Potrivit deputatei, această strategie a afectat grav partidul și a creat tensiuni în interiorul formațiunii.

Alina Gorghiu: „PNL a ajuns să promoveze traseismul politic”

Alina Gorghiu a criticat și decizia conducerii de a atrage parlamentari proveniți din alte partide, deși, spune ea, Ilie Bolojan condamna în trecut traseismul politic.

Deputata susține că PNL are nevoie de o platformă liberal-conservatoare care să reunească membrii nemulțumiți și simpatizanții valorilor tradiționale.

„Partidul liberal-conservator s-a transformat, în doar câteva luni, într-un partid care valorizează traseismul politic. Nu poți să aduci parlamentari de la SOS, POT sau PSD și, în același timp, să uiți că până ieri spuneai că traseismul este condamnabil”, a afirmat Gorghiu.

Ea a mai spus că în partid s-a instalat o atmosferă în care mulți membri evită să își exprime punctele de vedere, de teamă să nu intre în conflict cu actuala conducere.

Lovitură pentru conducerea PNL

Unul dintre cele mai dure reproșuri formulate de Alina Gorghiu a fost că Partidul Național Liberal și-a pierdut identitatea și a început să preia discursul și stilul politic al USR.

„Se petrece o USR-izare a Partidului Național Liberal. Procesul a început odată cu formarea Guvernului și a continuat prin ocuparea funcțiilor politice cu oameni din afara partidului. Astăzi, lipsa unor dezbateri serioase este acoperită de retorica agresivă a USR”, a declarat aceasta.

Declarațiile vin la scurt timp după o decizie definitivă a Tribunalului București, care a respins apelul formulat de PNL privind suspendarea Congresului Național din 21 iunie.

Hotărârea instanței menține efectele suspendării și permite revenirea în funcții a membrilor afectați de deciziile adoptate la acel congres, alimentând și mai mult tensiunile din interiorul partidului.