Fostul comandant al armatei Ucrainei, gata să candideze la președinție. Condiția discutată cu Volodimir Zelenski

Fostul comandant-șef al armatei ucrainene, Valerii Zalujnîi, ar fi decis să intre în cursa pentru funcția de președinte al Ucrainei, dacă alegerile prezidențiale vor fi organizate în această toamnă, potrivit unor surse citate de publicația ucraineană Ukrainska Pravda.

În prezent ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, Valerii Zalujnîi s-ar fi întâlnit recent la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski. Potrivit acelorași surse, discuția a început cu analiza situației politice din Regatul Unit și a posibilelor efecte asupra sprijinului acordat Ucrainei, însă s-a concentrat ulterior asupra perspectivelor organizării alegerilor prezidențiale.

Valerii Zalujnîi ar fi acceptat provocarea de a candida la președinție

Publicația susține că Volodimir Zelenski ar fi apreciat că situația de pe front și climatul intern permit luarea în calcul a unui scrutin în această toamnă, dar și-ar fi exprimat îngrijorarea că o confruntare electorală directă cu fostul șef al armatei ar putea accentua diviziunile din societatea ucraineană.

La finalul întrevederii, președintele l-ar fi întrebat direct pe Valerii Zalujnîi dacă intenționează să candideze. Potrivit surselor citate, răspunsul fostului comandant a fost afirmativ.

Informațiile apărute în presa ucraineană mai arată că Valerii Zalujnîi ar fi explicat că nu și-a dorit o carieră politică, însă consideră că încrederea de care se bucură în rândul unei părți importante a populației îl obligă să ia în calcul această opțiune.

În timpul vizitei la Kiev, acesta s-ar fi întâlnit și cu alți oficiali de rang înalt, care i-ar fi cerut să reanalizeze o eventuală candidatură, avertizând asupra riscurilor unei competiții electorale într-o țară aflată încă în război.

Până în acest moment, nici Administrația Prezidențială de la Kiev și nici Valerii Zalujnîi nu au confirmat oficial informațiile publicate de Ukrainska Pravda.