Nemulțumită la extrem față de hotărârile instanțelor române și de modul în care instituțiile responsabile pentru protecția copilului au gestionat situația minorilor după decesul fostului soț, Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a decis să își caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Contextul litigiului și deciziile contestate
După dispariția tatălui, copiii minori ai cuplului au rămas în locuința acestuia, sub îngrijirea fraților mai mari, Honorius și Silvius. Deși Bahmuțeanu apare ca singurul părinte în viață, cu drepturi parentale complete, ea a întâmpinat numeroase obstacole când a încercat să îi readucă pe copii în grija sa.
Hotărârea instanței care i-a atribuit un program de vizită în loc să-i transfere efectiv autoritatea asupra copiilor a stârnit reacții puternice din partea vedetei. Adriana consideră că această soluție este incongruentă cu statutul ei juridic și că procedurile s-au desfășurat defectuos, generând o situație pe care o califică drept o anomalia juridică fără precedent.
Potrivit declarațiilor publice, procesul a fost marcat de amânări repetate: decizia inițială ar fi trebuit să fie judecată în termen de nouă luni, însă a fost tergiversată și „m-au plimbat aproape nouă luni de zile între instanțe, și-au bătut joc de mine!”
Motivația apelului la CEDO și efectele asupra relației cu copiii
Frustrarea Adrianei a culminat cu depunerea plângerii la CEDO, unde cere constatarea unor încălcări comise de statul român. Ea susține că i-a fost negată oportunitatea de a avea un program de vizită adecvat cu propriul copil și că nu s-a respectat niciun fel din interesul superior al copilului, pe care îl invocă ca argument central.
„Era vorba despre o ordonanță prezidențială. Ar fi trebuit să se judece în următoarele aproape nouă luni. M-au plimbat aproape nouă luni de zile între instanțe, și-au bătut joc de mine! Drept urmare, merg la CEDO. Pentru că era dreptul meu să am măcar program de vizită cu propriul meu copil și nu ca statul român să-l ignore și dreptul meu, ca părinte, dar, mai ales, interesul superior al copilului!”
În spatele acestei decizii se află, pe de-o parte, nemulțumirea față de modalitatea de administrare a cazului de către autorități și, pe de alta, teama referitoare la impactul psihologic asupra minorilor. Bahmuțeanu afirmă că, în practică, tactica întâlnită în cazurile de alienare parentală este tergiversarea procedurilor, ceea ce agravează și mai mult situația relațională dintre părinte și copii.
Rămâne de văzut cum va fi primită plângerea la Strasbourg și ce efecte practice vor decurge dintr-o eventuală constatare de către CEDO. Până atunci, conflictul dintre o mamă care cere acces la copii și instituțiile statului rămâne un subiect sensibil, încărcat de emoție și de implicații juridice care depășesc strict latura personală a cazului.
Următoarele etape procedurale vor decide dacă demersul la CEDO va conduce la măsuri reparatorii sau la recomandări care să schimbe modul în care autoritățile române gestionează situații similare în viitor.